Captură impresionantă a poliţiştilor prahoveni! Aceştia au depistat, în weekend, nu mai puţin de 36 de tineri care aveau droguri la ei, la un festival de muzică electronică desfăşurat în Buşteni.

Poliţiştii au fost în alertă pe Valea Prahovei la finalul săptămânii, când în Buşteni şi Comarnic au avut loc două festivaluri de muzică electronică, la care au participat aproximativ 2.000 de persoane. În cele trei seri de festival, la Buşteni au fost prinşi cu droguri la ei 36 de tineri, cu vârste între 16 şi 37 de ani. Poliţiştii au deschis dosare penale, după caz, pentru deţinere, cumpărare sau prepararea de droguri de risc şi de mare risc, dar şi pentru port fără drept de arme, anunţă IPJ Prahova, într-un bilanţ oficial prezentat marţi. În paralel, mai mulţi tineri au fost prinşi drogaţi la volan, la plecarea de la aceste evenimente.

Tineri cu vârste între 16 şi 37 de ani, prinşi cu droguri la festival

“Astfel, polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești au desfășurat activități specifice, în colaborare cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova și cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova, activități ce au vizat combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. În cele trei seri de desfășurare a evenimentelor, polițiștii brigăzii au depistat, în incinta de desfășurare a festivalului din Bușteni, 36 de persoane, cu vârste cuprinse între 16 și 37 de ani (dintre care 25 de bărbați și 11 femei), care ar fi deținut diferite cantități de droguri”, se arată în comunicatul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova.

În urma activităților, au fost ridicate, în total, aproximativ 25 de grame cannabis, 8 joint-uri, 4 grame de cocaină, 5 grame de amfetamină, 2 capsule de MDMA , 5 grame de MDMA cristal, 8 grame de ketamină, 10 ml. GHB, 4 grindere, dar și un pistol neletal supus autorizării.

“În cauză, au fost întocmite acte de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc și mare risc pentru consum propriu și deţinerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării”, a mai detaliat IPJ Prahova.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentDin 20 august, amenzi mai mari pentru șoferii fără rovinietă
Articolul următorFemeie salvată de pompierii prahoveni dintr-o fântână de 8 metri adâncime