Trecerea bruscă de la un sezon la altul poate influența, vizibil, starea noastră de sănătate. Temperaturile scăzute și faptul că nu ne mai expunem la soare, sursa principală de vitamina D, sunt factori care favorizează scăderea sistemului imunitar. Mai mult decât atât, vremea rece este mediul perfect de răspândire a virusurilor. Toate aceste lucruri explică frecvența mare a infecțiilor respiratorii în sezonul rece.

Deși răceala și gripa nu sunt, în mod normal, afecțiuni periculoase, în unele cazuri (gravide, copii, bolnavi cronici), acestea pot duce la complicații grave, cum ar fi pneumonia. Cazurile ușoare de răceală și gripă nu necesită tratament, însă tratamentul pentru pneumonie sau alte complicații este absolut necesar. 

Din fericire, există câteva moduri naturale prin care îți poți întări imunitatea și poți ține răcelile la distanță. Iată care sunt acestea.

  1. Fii mereu odihnită!

Lipsa somnului este unul dintre cei mai importanți factori atunci când vine vorba de imunitate. Deși pare a nu avea nici o legătură cu sistemul imunitar, somnul te ajută să te ferești de agenți patogeni, pentru că un organism odihnit este mai puțin vulnerabil. În timp ce dormi, organismul își desfășoară procesele de regenerare. Lipsa somnului duce la suprasolicitare, la dezechilibre hormonale, la stres și, în final, la prăbușirea sistemului imunitar. De aceea, încearcă să dormi cel puțin 7 ore pe noapte pentru a-ți menține corpul în condiții optime de funcționare. 

  1. Mănâncă fructe și legume!

Este bine cunoscut faptul că alimentația reprezintă principala sursă de energie a organismului. În perioadele vulnerabile, corpul are nevoie de susținere în ceea ce privește aportul de nutrienți, pentru că aceștia construiesc o imunitate puternică. Astfel, un organism plin de energie și de vitamine ar fi mult mai greu de afectat de către virus decât unul slăbit din punct de vedere nutrițional. 

Consumă cât mai multe fructe și legume proaspete, cât mai colorate. Legumele cu frunze verzi, citricele, fructele de pădure, ardeiul gras sunt surse importante de vitamina C, extrem de importantă pentru sistemul imunitar. 

Cu cât mănânci mai variat, cu atât vei putea asigura organismului mai multe tipuri de vitamine și minerale. Consumă pește gras mai des, deoarece acesta conține vitamina D. Stridiile, carnea, leguminoasele boabe, oleaginoasele conțin zinc, un mineral esențial pentru imunitate. Cu alte cuvinte, secretul este să incluzi în alimentație o varietate de alimente, însă pune accent pe fructe și legume proaspete. 

  1. Renunță la alcool și tutun!

După cum știi, alcoolul și tutunul nu au un rol benefic în privința imunității tale. Ba din contră, aceste substanțe alterează organismul și îl fac mult mai vulnerabil. Fumatul este un factor de risc pentru infecțiile respiratorii, intensifică simptomatologia și îngreunează procesele de vindecare. Alcoolul, în doze mici, este recomandat, însă, în doze mari, devine un pericol. Așa că evită aceste substanțe, ca să-ți menții starea generală de sănătate și să-ți ajuți sistemul imunitar să lupte mai eficient contra infecțiilor.

  1. Respectă măsurile de igienă!

Igiena este foarte importantă când vine vorba de apărarea organismului de virusuri și bacterii. Este foarte important să-ți păstrezi mâinile curate după ce iei contact cu suprafețe atinse frecvent de alte persoane. Este bine de știut și faptul că spălatul mâinilor se efectuează conform unor norme. Pentru ca spălatul pe mâini să fie complet și corect, asigură-te că acoperi total suprafața mâinilor cu apă și săpun, că le masezi pentru minim 20 de secunde și că le ștergi cu ajutorul unui prosop curat și uscat. 

Stai departe de persoanele bolnave de infecții respiratorii și evită contactul direct cu acestea. 

  1. Ia suplimente alimentare!

În sezonul rece, este recomandat să suplimentezi aportul de  substanțe nutritive, astfel încât să întărești sistemul imunitar și să-l pregătești pentru apărare. Vitamina C, vitamina D, Vitamina E, zinc, vitamina B6 sunt micronutrienții care influențează imunitatea. Poți opta pentru complexe de vitamine și minerale care să conțină mai mulți nutrienți într-o singură capsulă.

  1. Hidratează-te!

Apa are un rol important în apărarea organismului împotriva infecțiilor și este mediul în care se desfășoară toate reacțiile în organism. Fiecare celulă conține un anumit procent de apă. Atunci când suntem deshidratați, celulele sunt deshidratate, deci nu vor funcționa corespunzător. Celulele sistemului imunitar conțin și ele apă, iar un deficit ar putea afecta modul în care acestea acționează. Bea 6-8 pahare de apă pe zi, pentru un nivel de hidratare adecvat. 

În concluzie, adoptă aceste obiceiuri sănătoase, fiindcă stilul de viață sănătos este o modalitate naturală prin care putem preveni răcelile.

Articolul precedentSTUDIU TERMENE.RO: 23.29% dintre hotelurile și restaurantele din Prahova solicită certificatul pentru situații de urgență. 15.01% aplică la programul IMM Invest (P)
Articolul următorConducerea MAI anunţă mobilizarea generală pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu COVID-19