Rata finală de promovare în prima sesiune a examenului de Bacalaureat, după soluţionarea contestaţiilor din etapa specială, este de 64,5%, a informat, duminică, Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC).

Potrivit unui comunicat al MEC, rata finală de promovare – absolvenţi din promoţia curentă şi din promoţiile anterioare, înregistrată la sesiunea iunie-iulie a examenului naţional de Bacalaureat, după soluţionarea contestaţiilor depuse în etapa specială (6-12 iulie), este de 64,5% (95.470 de candidaţi).

Pentru promoţia curentă, rata de promovare este de 72,9% (87.951 de candidaţi), iar pentru promoţiile anterioare de 27,6% (7.519 candidaţi).

307 medii de zece

MEC arată că 307 candidaţi au încheiat examenul cu media generală 10 (zece).

S-au prezentat la examenul din această sesiune 147.929 de candidaţi (120.725 din promoţia 2020, respectiv 27.204 din promoţiile anterioare).

Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5, iar media generală pentru promovarea examenului este cel puţin 6. Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi (267 în total).

A doua sesiune a examenului naţional de Bacalaureat se va desfăşura în perioada 24 august – 5 septembrie. Înscrierile încep luni, 13 iulie, şi se încheie, vineri, 24 iulie. Documentele-tip de înscriere – completate şi semnate – pot fi depuse la secretariatele unităţilor de învăţământ – centre de examen sau pot fi transmise prin mijloace electronice/poştă, folosindu-se coordonatele indicate de secretariatele unităţilor de învăţământ.

Probele scrise sunt programate astfel: pe 24 august – Limba şi literatura română, pe 25 august – proba obligatorie a profilului, pe 26 august – proba la alegere a profilului şi specializării, pe 27 august – Limba şi literatura maternă.

Articolul precedentCinci prahoveni infectați cu COVID au decedat în ultimele zile
Articolul următorAdmitere liceu! De astăzi, elevii pot să-și depună dosarele de înscriere la liceele la care au fost repartizați