În această perioadă, pentru mai multe zone din țară, meteorologii au emis avertizari de fenomene meteo extreme, iar localitatea Sângeru din județul Prahova este una dintre localitățile greu încercate.
Preventiv, la nivelul județului au fost transmise mesaje de avertizare pentru populație, prin intermediul sistemului Ro-Alert și a aplicației DSU și au fost evacuate, temporar, la rude, persoanele aflate în dificultate ( ale căror locuințe au fost amenințate de ape).
Pentru evaluarea situației, Secretarul de Stat, șeful DSU, dr. Raed Arafat s-a deplasat în această zonă și a purtat discuții cu prefectul județului,Mădăllina Lupea, cu primarul localității și cu inspectorul șef al ISU Prahova.
Ulterior, a mers în locul unde unul dintre cei 4 copii surprinși de viitura a fost recuperat de salvatori și a dispus reluarea căutărilor pentru identificarea celorlalți micuți, mâine dimineață.
Totodată, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență s-a interesat dacă tehnica și personalul sunt suficiente pentru intervenția optimă în sprijinul cetățenilor și a autorităților din zona afectată si a dispus măsura suplimentării, la nevoie, a personalul și mijloacele de intervenție din județele limitrofe, mai puțin afectate de vremea neprielnică.
Dată fiind această situație extrem de dificilă, s-a discutat măsura alocării de urgență a unui container de locuit pentru familia greu încercată ( mama și tatăl celor patru copii surprinsi de ape) care va fi pus la dispoziție de ISU Prahova.
De asemena, asociația de voluntari 4×4 ( organizație partenera a DSU) s-a alăturat salvatorilor și autoritaților prahovene pentru eficientizarea misiunilor de gestionare a efectelor generate de fenomenele meteo periculoase. La acest moment, 900 de pompieri prahoveni, cu 70 de autospeciale și peste 170 de utilaje, sunt la datorie și execută misiuni pentru limitarea și înlaturarea efectelor de vreme rea.