50 de polițiști au organizat joi o acțiune în 13 colegii din Ploiești unde au avut discuții cu elevii cu privire la consecințele unui comportament deviant de la normele de conduită socială reprezintă o acțiune importantă în diminuarea faptelor antisociale din rândul elevilor.

Informarea elevilor cu privire la consecințele unui comportament deviant de la normele de conduită socială reprezintă o acțiune importantă în diminuarea faptelor antisociale din rândul elevilor.

În acest context, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, prin biroul Siguranță Școlară desfășoară permanent activități preventive în unitățile de învățământ de pe raza întregului județ, discuțiile fiind purtate cu elevii, în funcție de problematica existentă la nivelul unității de învățământ în cauză.

„În vederea combaterii faptelor antisociale în rândul elevilor, săvârșite în incinta unităților de învățământ și nu numai, peste 50 de polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară, Compartimentului de Analiză și prevenire a Criminalității, precum și polițiști de proximitate din întreg județul, însoțiți de reprezentanți ai Agenției Naționale Antidrog și ANITP Prahova, au format echipe și au trecut, astăzi, 13 octombrie a.c., pragul a 13 unități școlare din municipiul Ploiești.

Au fost abordate subiecte de interes cum ar fi consecințele portului sau folosirii de obiecte periculoase, consumul de droguri, pe această temă, polițiștii exemplificând prin situații concrete din munca de poliție efectele, dar și consecințele consumului asupra performanțelor școlare, vieții familiale sau sociale, discutându-se totodată și despre prevederile legislative în materia drogurilor.

Actele de violență în școală, dar și în afara ei și consecințele acestor acțiuni privind răspunderea penală, a fost o altă temă pe care s-au concentrat discuțiile din acțiunea de azi a polițiștilor prahoveni.

Totodată, cadrele didactice au fost îndrumate să informeze de îndată polițiștii cu privire la aspectele negative de care iau cunoștință, elevi care manifestă un comportament necorspunzător, în vederea luării măsurilor optime pentru prevenirea comiterii unor fapte antisociale.

Dragi adolescenți, nu uitați:

  • Drogurile nu vă rezolvă problemele, nu vă eliberează de greutăți, ci le complică!
  • Drogurile vă înstrăinează de prieteni, familie, cunoscuți, conduc la pierderea încrederii celor din jur, la scăderea performanțelor școlare, a interesului pentru viață și pentru lucrurile frumoase specifice vârstei;
  • Drogurile vă pot fi oferite nu doar de necunoscuți, ci și de presupuși prieteni;
  • Drogul devine o problemă care afectează întregul colectiv, nu doar pe cel care îl consumă.

Nu testa consumul de droguri, nici măcar de curiozitate, poți deveni dependent de ele!

  • Gândește-te de două ori înainte să accepți diferite propuneri cu privire la droguri!
  • Nu intra în relație cu plasatorii de droguri, indiferent cât de tentante sunt „atențiile” (doze gratuite, bani, obiecte etc.)!
  • Dacă ai un prieten consumator de droguri nu îl ocoli și îndrumă-l să ceară sprijinul familiei, profesorilor, medicului sau altor persoane care îl pot ajuta!

Nu în ultimul rând, vă recomandăm să nu răspundeți la provocări cu violență, încercați să evitați conflictele, iar dacă nu reușiți, aduceți problema în atenția profesorilor și poliției.” au transmis reprezentanții IPJ Prahova prin intermediul unui comunicat de presă.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentExpert în energie, avertisment despre FRIGUL ce ne așteaptă la iarnă: Unde ajung gazele din România
Articolul următorDouă persoane au murit şi o persoană a fost grav rănită într-un accident pe DN 1