Australianca Ashleigh Barty a câștigat Turneul Campioanelor. Barty este pe locul 1 în clasamentul WTA

În finală, ea a trecut în minimum de seturi, după o oră și 28 de minute, de Elina Svitolina (Ucraina, 8 WTA). Scorul a fost 6-4, 6-3.

Barty a avut o evoluție oscilantă la Shenzen, majoritatea partidelor fiind încheiate în trei seturi. A fost foarte aproape să nu se califice din faza grupelor, dar în cele din urmă și-a regăsit ritmul.

Încă din semifinale a dat semne că poate să joace la un nivel ridicat, așa cum a evoluat în acest sezon, iar ultimul act a fost la discreția ei.

Și-a dominat adversara la toate capitolele. Primul set a fost echilibrat, ambele sportive preferând să își păstreze serviciul intact. Actul a fost decis la scorul de 5-4 pentru Barty, pe serviciul Svitolinei. Australianca a forțat și a concretizat a treia oportunitate de break.

Actul secund a fost mult mai intens. Au avut loc 5 break-uri, cu unul în plus pentru Barty, care a închis finala cu un total de 30 de lovituri câștigătoare și 26 de erori neforțate. Adversara ei a reușit doar 8 lovituri câștigătoare și 13 erori neforțate.

Primul meci grupă: vs. Belinda Bencic (Elveția; 7 WTA) 5-7; 6-1; 6-2 Al doilea meci din grupă: vs. Kiki Bertens (Olanda; 10 WTA) 6-3; 3-6; 4-6 Al treilea meci din grupă: vs. Petra Kvitova (Cehia; 6 WTA) 6-4; 6-2 Semifinale: vs. Karolina Pliskova (Cehia; 2 WTA) 4-6; 6-2; 6-3 Finala: vs. Elina Svitolina (Ucraina; 8 WTA) 6-4; 6-3

Articolul precedentPeste 400 de oameni protestează în Piața Universității față de defrișările ilegale
Articolul următorExtragere Loto 6/49, Noroc, Joker. Numerele extrase duminică, 3 noiembrie
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.