Un bărbat din Buzău a anunţat la numărul unic de urgenţă 112 că pleacă la Ploiești pentru a-și omorî fosta concubină. Bărbatul afirmă că din cauza femeii a acumulat datorii mari la bancă. Din fericire, polițiștii l-au identificat şi nu a putut să îşi pună planul în aplicare.

Conform unui comunicat al IJP Prahova, “în noaptea de 22/23 ianuarie, prin S.N.U.A.U. 112, o persoană anonimă a denunțat faptul că pleacă din Buzău pentru a se deplasa la locuința fostei concubine din Ploiești, pentru a o omorî, întrucât aceasta l-a îndatorat în perioada concubinajului la bancă.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat apelantul în zona de vest a municipiului, într-un local public din zona gării.

Asupra sa a fost gasit un briceag în poziția deschis, despre care a afirmat că îl folosea pentru desfacerea unei conserve, situație infirmată de faptul că la depistare bărbatul nu consuma decât băuturi alcoolice.”

“În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase și amenințare, reținându-se că în data de 27 noiembrie i-a adresat în mod direct amenințări concubinei sale.

A fost reținut pentru 24 de ore și ulterior a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, ocazie cu care s-a dispus măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.”, a mai informat sursa citată

Articolul precedentAccident la Băicoi! Fetiţă de 8 ani, moartă după ce a fost proiectată prin parbriz!
Articolul următorRecomandări pentru perioadele cu ceață
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.