Un bărbat în vârstă de 42 de ani a încercat luni să își pună capăt zilelor. Acesta a încercat să se înece în lacul din parcul de la Sala Sporturilor,însă, din fericire, a fost salvat în ultimul moment.

Potrivit reprezentanților Ambulanței Prahova, medicii l-au găsit pe bărbat în stare de hipotermie, temperatura corpului fiind, la momentul recuperării sale, de 32,5 grade Celsius. Persoana respectivă se afla sub influența băuturilor alcoolice și nu se știe cât a stat bărbatul sub apă.

Victima a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Ploiești.

Articolul precedentFinanţare de la AFM pentru instalarea de panouri fotovoltaice pentru 7 județe, inclusiv Prahova
Articolul următorAccident între un troleibuz și un autoturism pe Șos. Vestului din Ploiești. Șase persoane transportate la spital