Preşedintele USR Dan Barna consideră că cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru copiii României este să le lăsăm o ţară mai bună decât aceea pe care am primit-o de la părinţii noştri, potrivit Agerpres.

“O ţară mai bună înseamnă acces la educaţie de calitate, înseamnă că niciun copil nu mai trebuie să meargă la culcare flămând, înseamnă o ţară pe care nu vrei să o părăseşti atunci când te faci mare. Acesta a fost principalul nostru obiectiv atunci când am început să lucrăm la programul USR (…). Şi nu ne vom opri până nu vedem fiecare măsură de acolo aplicată. La mulţi ani, tuturor copiilor! Succes celor care se pregătesc de examene în aceste zile!”, a scris luni Barna, pe Facebook.

Liderul USR relatează cum şi-a regăsit jocul preferat din copilărie – “Animale din continente”.

“Am fost în weekend în vizită la nişte prieteni şi dând o tură pe la un raion de jucării, să le luam ceva copiilor, am avut extraordinara bucurie să (re)găsesc jocul meu preferat din şcoala primară: ‘Animale din continente’.

Imaginile acelor cărţi pentru joc atât de frumos desenate şi toate informaţiile, pe care la vremea aceea le învăţasem pe de rost, despre pe unde trăiau, ce mâncau şi ce prieteni aveau Lama, Pitonul Roşu, Tapirul, Dromaderul sau Urangutanul, mi-au revenit instantaneu în minte umplându-mi ziua de bucurie. La mulţi ani tuturor copiilor, cu vârsta sau cu sufletul”, a adăugat Barna.

 
 

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentCând încep înscrierile la Evaluarea Națională și la Bacalaureat 2020
Articolul următorLider ALDE despre noua gafă a lui Orban: ”Să fie de la fumul de țigară, de la whisky-ul din birou?”