Bogdan Nica, directorul Spitalului Județean Ploiești, a suferit marți dimineață un infarct.

În prezent acesta se află internat în sala de Coronarografie a spitalului pe care îl conduce unde i se acordă îngrijiri medicale.

Starea managerului de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești este stabilă în prezent.

Acesta a trecut printr-o procedură de montare a unui stent coronarian.

Bogan Nica a fost operat, în toamna anului 2020, pe cord deschis, la Spitalul Sfântul Constantin din Brașov, unde i s-a montat un bypass aortobifemural.

Potrivit antena3.ro, se pare că acesta suferea de sindromul Leriche, stadiul II de ischemie acută. 

 

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentCulisele statului paralel, MARȚI, ora 18.00: Comerțul României, pe mâna ofițerilor sub acoperire – I.C.E. „Dunărea”, fima Crescent și Dan Voiculescu
Articolul următorProcurorii DNA fac percheziții la sediul Jandarmeriei dar și la sediile unor inspectorate județene într-un dosar privind concursurile pentru gradele de ofițer