Camera Deputaţilor a adoptat proiectul prin care bujorul este declarat Floare Naţională a României. 

S-au înregistrat 180 voturi “pentru”, 39 “împotrivă” şi 23 de abţineri. “Se declară floarea de bujor, din familia Paeoniaceae, ca Floare Naţională a României. În scopul marcării Florii Naţionale a României, anual se organizează, la nivel naţional şi local, un Festival al bujorului, eveniment horticol, în care vor fi expuse în aranjamente peisagistice şi ornamentale diferite specii de bujor. 

Cu această ocazie, în cadrul unor simpozioane ştiinţifice, vor fi prezentate caracteristicile biologice şi ornamentale ale diferitelor specii de bujor, îndeosebi a celor sălbatice”, prevede proiectul adoptat de deputaţi. 

Proiectul prevede că autorităţile administraţiei publice locale pot organiza anual expoziţii florale centrate pe bujor şi vor putea amenaja în parcuri şi grădini publice spaţii rezervate cultivării florii de bujor. 

 

Sursa: Mediafax

Articolul precedentŞofer din București, prins conducând drogat, la Câmpina
Articolul următorAccident feroviar. Un tren de călători a acroşat un autoturism pe trecerea de cale ferată din zona Vălenii de Munte