Trupul neînsuflețit al unui tânăr de numai 33 de ani a fost găsit, marți dimineață, într-o fântână, pe raza comunei Secăria.

Poliția a anunțat că autoritățile au fost alertate în jurul orei 9.20, prin apel la 112, de fratele victimei.

“La fața locului s-a deplasat o echipă operativă împreună cu un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Comarnic și un echipaj din cadrul Salvamont Sinaia care au procedat la scoaterea cadavrului din fântână.

Cu ocazia examinării vizuale sumare a cadavrului s-a constatat că acesta nu prezintă urme vizibile de violență”, precizează sursa citată.

Dosar penal pentru ucidere din culpă, în cazul descoperirii macabre de la Secăria.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei morții.

Polițiștii au anunțat că se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentPrahova. Bărbat mort după ce a fost prins sub un mal de pământ
Articolul următorBărbat mort în urma unui incendiu, la Florești