După două săptămâni de la reluarea cursurilor în format fizic, crește bilanțul îmbolnăvirilor de covid în rândul elevilor și personalului didactic. Astfel, șase clase au intrat în scenariul roșu, cu predare exclusiv online, după cum urmează: 4 de învățământ primar, una de gimnaziu și una de liceu.

În total, 145 de elevi au fost depistați pozitiv sau declarați contacți direcți ai unor persoane bolnave, la care se adaugă 13 profesori.

Noul ordin comun al miniștrilor Educației și Sănătății, citat de digi24.ro, prevede că la apariția unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o grupă de învățământ preșcolar sau clasă de învățământ primar, cursurile se suspendă pentru o perioadă de 14 zile.

În situaţia în care în aceeaşi sală cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile pentru clasa în care a fost confirmat cazul de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, urmând ca elevii din schimbul următor să îşi desfăşoare cursurile, după finalizarea procedurilor de dezinfectare a sălii de clasă.

La apariţia cazurilor de îmbolnăvire cu coronavirus în rândul cadrelor didactice, didactice auxiliare sau nedidactice, acestea trebuie să anunțe conducerea școlii, care va informa DSP/DSPMB și care în urma anchetei epidemiologice va stabili care sunt contacții direcți ai acestora și va decide împreună cu conducerea unității de învățământ dacă se impune suspendarea activităților didactice la nivelul unității de învățământ.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentO comună din Prahova intră în scenariul roșu, deși are numai trei cazuri de COVID
Articolul următorCoronavirus UPDATE: 57 decese şi 2.721 noi infectări | Situaţia pe judeţe