Trupul neînsuflețit al unui bărbat a fost descoperit, miercuri după-amiază, zăcând într-un canal de la marginea satului Inotești, din comuna Colceag.

Cadavrul a fost descoperit miercuri, în jurul orei 17.30, fiind recuperat de un echipaj al ISU Prahova.

Potrivit Poliției, victima este un bărbat de 64 de ani, din localitate.

“La data de 15 septembrie, în jurul orei 17.40, polițiștii Secției rurale nr.6 Ciorani au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că în canalul de colectare a apelor pluviale situat pe DJ 102 N, la ieșire din satul Inotești, se află o persoană de sex bărbătesc, posibil decedată.

Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat cadavrul în cauză, fiind vorba de un bărbat, în vârstă de 64 de ani, din comuna Colceag, care obișnuia să pescuiască în zonă.

În urma examinării corpului, nu s-au constatat urme sau semne de violență.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei morţii.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a precizat IP Prahova, la solicitarea Telegrama.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentFraudă de proporții în PNL – Cum ELIMINĂ tabăra Cîțu susținătorii lui Orban. Luminița Barcari, acuzații-bombă la Culisele statului paralel
Articolul următorAvertizare meteo – Ploi, furtuni și vânt puternic în aproape toată țara