Consilierii PSD și ALDE au decis să se scumpească biletele și abonamentele de o zi la Ploiești.Astfel, începând de săptămâna viitoare, cei care doresc să meargă cu transportul public din Ploiești vor plăti 2,5 lei pentru un bilet de o călătorie și șase lei pentru un abonament de o zi pe toate traseele. Majorările se vor aplica începând cu data de 1 octombrie. 

Veste proastă pentru ploieștenii care circulă cu mijloacele de transport în comun. Începând cu data de 1 octombrie se va majora atât prețul biletelor, cât și cel al abonamentelor de o zi.

Astfel, începând de săptămâna viitoare, cei care doresc să meargă cu transportul public din Ploiești vor plăti 2,5 lei pentru un bilet de o călătorie și șase lei pentru un abonament de o zi pe toate traseele.

Decizia a fost adoptată joi, 27 septembrie, de consilierii locali la propunerea conducerii societății Transport Călători Express, reprezentată de directorul Alexandri Nicolae.

Directorul Alexandri Nicolae le-a spus consilierilor locali că majorarea este necesară pentru ca societatea să își mărească veniturile și astfel să poată spori confortul călătorilor. De altfel, acesta a spus că până la finalul anului în autobuze vor fi montate automate bancare pentru achiziția biletelor.

Proiectul nu a fost, însă, lipsit de dezbateri în rândul consilierilor locali. În momentul în care s-a ajuns la acest proiect, consilierii locali liberali Valentin Marcu, Puiu Neagu și Aurelian Tudor, toți trei membri în Adunarea Generală a Acționarilor de la TCE, au părăsit sala. Numai Aurelian Tudor a revenit în timpul dezbaterilor aprinse. În urma acestui gest, directorul TCE Alexandri Nicolae a comentat că cei trei liberali au părăsit sala pentru a nu fi puși în situația de a nu respecta un ordin de partid.

La momentul votului, consilierii PNL s-au abținut de la vot, cei ai PMP au fost împotrivă, dar proiectul a fost adoptat cu votul consilierilor locali PSD și ALDE.

Vezi mai jos video din timpul ședinței:

Articolul precedentTinerii liberali critică dezbaterea din biserică la care a participat și senatorul PNL Iulian Dumitrescu
Articolul următorDezbateri aprinse în Consiliul Local Ploiești pe tema contractului cu Veolia Energie! George Botez zice că s-au făcut discuții “pe sub masă” cu un alt operator | VIDEO