Începând de anul viitor, elevii ar putea fi vaccinați anti-Covid în școli, a precizat secretarul de stat din Ministerul Educației, Sorin Ion.

Pentru ca acest lucru să fie posibil în cazul grupei de vârstă 12-15 ani, va fi nevoie de acordul părinților.

Ministerul Educației a trimis o solicitare inspectoratelor școlare din țară care presupune înregistrarea cadrelor didactice în platforma destinată înscrierii pentru vaccinare.

„Nu excludem o acțiune de vaccinare a elevilor în școli”, a declarat secretarul de stat Sorin Ion, după ce săptămâna trecută a participat, alături de ministrul Sorin Cîmpeanu, la o discuție la Guvern pe tema vaccinării copiilor cu vârste de 12-15 ani.

În acest context, Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor, a susținut că mesajele transmise în cadrul campaniei de informare cu privire la vaccinare nu sunt pe înțelesul copiilor.

„Am observat faptul că de multe ori comunicarea oficială, comunicarea care este factual corectă din partea Guvernului, nu ajunge la elevi. Fie din cauza faptului că sunt folosite canale de comunicare pe care elevii nu le frecventează, fie pentru că mesajele nu sunt adaptate nivelului de înțelegere și de percepție a fiecărui elev în parte”, a spus Rareș Voicu.

Vaccinarea anti-COVID-19 a minorilor cu vârste între 12 și 15 a început pe 2 iunie în România. Până acum, la nivel național, au fost vaccinați peste 140.000 de adolescenți cu cel puțin o doză de ser.

Articolul precedentAccident rutier cu două victime în Ploiești
Articolul următorCULISELE PUTERII | Miron Mitrea, despre Florin Cîțu: „Este penibil ca primul om din decizia executivă să se laude că a pus o pilă”