Întreprinderea “Semănătoarea” a fost înființată în 1949, iar în perioada sa de glorie, producea peste 5.000 de combine pe an și avea aproximativ 9.000 de angajați. A luat naștere din ambițiile mărețe ale ”iubitului” conducător comunist. Bineînțeles, la fel ca la restul întreprinderilor ”născute” în timpul proletariatului, ambițiile au depășit cu mult realitatea.

 

„Când a venit revoluția, aveam circa 2.000 de combine nevândute pe stoc, comenzi de aproape 6.000 și foarte multe componente în depozit, fiindcă erau comenzile anticipate cam cu un an îninte. Practic, a fost o avalanșă de componente care au venit în întreprindere și ne-au blocat din punct de vedere financiar. Piața de desfacere era, dar posibilitățile reale de cumpărare ale clienților noștri s-au redus la zero, fiindcă și ei primeau plan de investiții tot prin intermediul statului”, spune Ghorghe Ciontu, fost director la Semănătoarea.

Odată cu căderea regimului comunist, a început și căderea întreprinderilor din țară. Uzina “Semănătoarea” n-a făcut excepție. Surprinzător sau nu, în plin declin, producătorul italian de utilaje agricole „New Holland” a fost interesat să se asocieze cu uzina din București. Parteneriatul nu a fost însă de succes. Pe de-o parte, din cauza sindicaliștilor care nu voiau să lase fabrica pe mâna străinilor și, pe de altă parte, din cauză că legea în baza căreia funcționa parteneriatul a fost abrogată. După acest episod, situația de la „Semănătoarea”” s-a înrăutățit considerabil.

„După acest episod, fabrica a intrat în derivă. Producția a scăzut în mod constant, ajungându-se la o situație precară când nu își mai puteau lua oamenii banii. S-a disponibilazat foarte mult personal și s-a pus problema privatizării. Atunci, mai erau circa 1.000 de oameni. S-a mers pe ideea să se găsească un investitor din România”, spune Gheorghe Ciontu, fost director Semănătoarea

Astfel că, în 1999, fabrica a fost „înmânată” societății MYO-O și, astfel, uzina “Semănătoarea” a ajuns în posesia omului de afaceri Ion Rădulea, pentru suma de 1,1 milioane de dolari. Fostul director al întreprinderii spune că afacerea a fost una foarte păguboasă pentru statul român. Iar timpul i-a dat dreptate. Unicul producător de utilaje agricole a ajuns, încet dar sigur, să fie reprofilat în domeniul imobiliarelor.

„Nu m-am gândit la Semănătoarea ca la o afacere imobiliară în momentul în care am achiziționat actele companiei. La acel moment, societatea era în faliment, iar MYO-O era un distribuitor de utilaje agricole”, spune Ion Rădulea, președinte MYO-O

Totuși, această trecere a început încă din 2003, concomitent cu reducerea tot mai drastică a producției fabricii. În 2006, platforma a fost preluată de Sema Parc, o companie deținută de același om de afaceri. Ulterior, a urmat adevăratul tun imobiliar și financiar.

„Semănătoarea” a închiriat 27 de hectare din terenul fabricii companiei Sema Parc. În ce condiții? O chirie de 65.000 de euro pe an, timp de 30 de ani, pentru un teren situat în centru, pe malul Dâmboviței. Afacerea a fost cu adevărat una profitabilă, dar doar pentru cel care a închiriat. Din acel an, compania a început să dezvolte fosta întreprindere într-un complex multifuncțional comercial. În același an, Sema Parc a venit cu o idee nouă: dezvoltarea și reconstruirea întregii zone.

„A fost făcut un mare master plan pentru toată zona, de o firmă germană. Era vorba să fie și un mall, și un hotel, și rezidențial și birouri”, spune arhitectul Vlad Arsene.

Acum, nu a mai rămas mare lucru din Semănătoarea. Un nume pe un panou, vreo 13 angajaţi şi datoriile companiei. Pe locul fostului vis măreț al lui Ceaușescu stau acum două clădiri de birouri construite în 2006 și 2007. În ce priveşte producţia… România importă combine acum. Chiar de la fabrica New Holland care s-a stabilit în Polonia după ce a fost alungată de la uzina românească.