Defecțiuni pe bandă rulantă la noile autobuze cumpărate de Primăria Ploiești! Patronii Euro Bus Diamond au fost chemați de reprezentanții municipalității la discuții.

Deși de abia au fost scoase pe traseu, acum o săptămână, noile autobuzele cumpărate de Primăria Ploiești au avut deja mai multe defecțiuni.Astfel, oficialitățile ploieștene au chemat la discuții patronii Euro Bus Diamond, producătorul respectivelor mijloace de transport în comun.

Ba chiar încă dinainte de a fi date în uz, angajații TCE au observat că atunci când ploua intra apă în autobuze, din cauza faptului că panourile de afișat din interior au fost prinse direct de plafon, cu șuruburi care nu au fost siliconate.

Ulterior, când au fost scoase pe traseu, mai multe autobuze pierdeau antigel sau au  avut defecțiuni la gps și la sistemul de afișat.

Directorul TCE, Alexandri Nicolae, a declarat că autobuzele au fost “făcute cam pe repede înainte” și că deși sunt în rodaj și e normal să mai apară probleme, “sunt foarte multe chestii care n-ar trebui să apară”, motiv pentru care i-a chemat pe patronii firmei producătoare la discuții.

“Mai apar probleme că autobuzele sunt în rodaj. Oricum, pot să spun că au fost făcute cam pe repede înainte, sunt foarte multe chestii care n-ar trebui să apară. Voi discuta mâine dimineață, i-am convocat pe patronii turci și pe cei de la Radcom, care sunt cu afișajul, cu monitoarele, cu gps-urile, i-am convocat să discutăm.”, a declarat Alexandri Nicolae.

Reamintim că primăria Ploiești a semnat un contract pentru achiziția a 50 de autobuze, din care primele zece au fost livrate și scoase pe traseu. Contractul se va întinde pe o perioadă de 24 de luni, valoarea totală a contractului fiind de 38.282.325 lei fără TVA, iar un autobuz costă 765.646 lei fără TVA. Autobuzele au fost cumpărate de la o firmă românească, care aparține unor cetățeni cu dublă cetățenie română și turcă, Euro Bus Diamond.

Articolul precedentRosal continuă să nu ridice gunoiul din Ploiești! Noi amenzi aplicate operatorului de salubritate
Articolul următorBărbat decedat într-un incendiu la Dumbrăvești, în Prahova