Deputatul Cătălina Bozianu, președintele PMP Prahova, a postat vineri pe pagina personală de Facebook un mesaj în care îi îndeamnă pe votanții formațiunii politice pe care o reprezintă și pe cei ai lui Theodor Paleologu să meargă duminică la vot.

”Știu că, pentru mulți dintre simpatizanții PMP și ai lui Theodor Paleologu, votul de duminică este unul dificil. Pentru acești prieteni ai noștri, niciunul dintre cei doi candidați rămași în cursă nu a dovedit, în această campanie, că s-ar ridica la nivelul omului pe care l-am susținut noi în aceste alegeri. Și eu cred că așa stau lucrurile.
În același timp, însă, nu cred că absenteismul poate constitui o soluție bună pentru România. Mai multe voturi exprimate înseamnă mai multă responsabilitate pentru viitorul președinte. Vă îndemn, așadar, să ieșiți, duminică, la urne.
Apoi, alegerea este una simplă și rațională. Un vot pentru Viorica Dăncilă înseamnă a perpetua un model de a promova în politică, de a face politică și de a guverna care nu se bazează pe merite personale, ci pe cumetrii și pe servilism. Cu cât ești mai slab pregătit și mai obedient, cu atât mai mare trebuie să fie funcția pe care o ocupi. Așa ceva este inacceptabil pentru România! Am combătut modelul Dăncilă timp de doi ani, după cum am respins mereu ideea că, dacă ești femeie, trebuie să fii promovată cu orice preț, indiferent cât de competentă te dovedești. Voi combate și duminică acest model, cu votul meu, pentru că România merită mai mult decât ceea ce îi oferă doamna Dăncilă. Va fi un vot cu mintea, pe care vă invit să-l dați și voi, dragi prieteni…”, a scris deputatul Cătălina Bozianu, președintele PMP Prahova, pe pagina personală de Facebook.

Articolul precedentHipodromul Ploieşti: final de sezon cu Criteriul de Fond şi Premiul de Închidere!
Articolul următorSpitalului Județean din Ploiești, dotat cu aparatură medicală de ultimă generație