Cei 90 de angajatori prezenți, la Ploiești și Câmpina, cu prilejul bursei locurilor de muncă pentru absolvenți, au selectat doar în jur de 160 de persoane în vederea încadrării. Interesul pentru oferta firmelor a fost deosebit scăzut.

Eveniment organizat în fiecare toamnă, de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, prin agențiile județene, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți s-a dovedit, la ultimele ediții, orice altceva numai nu un prilej ca tinerii care abia și-au încheiat pregătirea să se angajeze. Cifrele de anul acesta vin să confirme acest lucru.

Cei 90 de angajatori prezenți au anunțat 1.079 de locuri de muncă disponibile, atât pentru absolvenți de studii superioare, cât și pentru tineri care au numai studii medii. La întâlnirea cu firmele aflate în căutare de personal s-au prezentat, însă, în cele două localități, numai 650 de persoane, majoritatea (435 de participanți) interesată de oferta de la Ploiești. Iar dintre acestea, numai 163 au fost selectate în vederea încadrării, însemnând că au apreciat oferta angajatorilor, iar aceștia din urmă, la rândul lor, au fost convinși de CV-ul candidatului.

În total, potrivit informațiilor furnizate de AJOFM Prahova, la finalul bursei, aveau perspective reale de angajare 127 de participanți din Ploiești și 36 dintre cei care au vizitat standurile firmelor la evenimentul de la Câmpina. Asta în condițiile în care cele mai recente statistici pe județ, datând din luna august, indicau, în Prahova, aproape 8.300 de șomeri înregistrați, dintre care doar 2.500 beneficiau de indemnizație de șomaj, restul neavând niciun venit. Aceleași cifre arătau că, la finalul verii, în județ erau 225 de tineri absolvenți care au căpătat statut de șomeri imediat ce au ieșit de pe băncile școlii.

Articolul precedentPovestea ursului Max, orbit și ținut legat 9 ani lângă Peleș
Articolul următorPrimarul din Olari își pierde mandatul într-un dosar de conflict de interese
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.