Pompierii recomandă mare atenție la folosirea în special a sobelor cu lemne, pentru că acestea par să fie tot mai des în centrul incendiilor care au apărut în ultima vreme în casele prahovenilor.
Marți seară, de exemplu, pompierii prahoveni au avut o intervenție extrem de dificilă, în comuna Bertea, pentru a stinge un incendiu izbucnit la o locuință din zonă.
În jurul orei 19:02, două echipaje de stingere și unul de prim ajutor au fost solicitate să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu care se manifesta la tavanul dormitorului, pe o suprafață de aproximativ 8 mp.

Pompierii prahoveni au localizat și lichidat rapid focarul, astfel locuința a fost salvată. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui coș de fum neprotejat termic față de materiale combustibile.
Din cauza zonei greu accesibile și a imposibilității intrării cu autospeciala de intervenție, salvatorii s-au deplasat pe jos circa un kilometru până la locul intervenției și au reușit să stingă flăcările în timp util.
Pe de altă parte, tot marți seară, pe un bărbat din satul Magula (comuna Tomșani), explozia unei sobe l-ar fi putut costa viața. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, un incendiu violent a izbucnit marți, în jurul 17:58, la o locuință din satul respectiv. Imediat, la locul intervenției au fost mobilizate două autospeciale de stingere. La sosirea echipajelor de pompieri la locul intervenției, incendiul se manifesta într-un dormitor, cuprinzând mai multe obiecte de mobilier, aparatura electronică, materiale textile, pe o suprafață de aproximativ 25 mp. Un bărbat a suferit arsuri de gradul I pe față, însă a refuzat transportul către o unitate spitalicească. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza aprinderii focului cu substanțe inflamabile, au mai precizat reprezentanții ISU Prahova.

Atenție la sistemele de încălzire!

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Șerban Cantacuzino” al judeţului Prahova spun că atenție deosebită trebuie acordată aspectelor care vizează controlul instalațiilor și al sistemelor de încălzire (surse de căldură, conducte, corpuri și elemente de încălzire, sobe, coșuri și canale de fum etc.).
Evenimentele soldate cu pagube materiale și, din nefericire, în unele cazuri, cu pierderi de vieți omenești, pot fi evitate prin respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor. Astfel, trebuie apelat la personal specializat – coșari, pentru curățarea coșurilor de fum, întrucât obturarea coșurilor de fum continuă să fie cea mai des întâlnită cauză a incendiilor produse în locuințele românilor. Coșurile de fum trebuie vderificate și reparate, pentru că în multe cazuri neetanșeitatea sistemului de evacuare a gazelor arse generează intoxicații cu monoxid de carbon și, anual, zeci de persoane au de suferit. O altă recomandare este ca aparatele de gătit să nu fie folosite pentru încălzirea locuinței, ci doar pentru destinația de bază și supravegheate permanent, pe parcursul folosirii lor.
Lucrările de verificare și reparare a instalațiilor electrice se execută doar cu personal autorizat. Totodată, este absolut necesar ca toate componentele ce prezintă defecțiuni (contacte slăbite, comutatoare, prize, tablouri uzate) să fie înlocuite imediat, iar remedierea acestora să se facă fără improvizații. Pentru evitarea oricăror potențiale pericole, este recomandată montarea detectoarelo

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentBilanț coronavirus 14 ianuarie:3.525 de cazuri noi și 66 decese
Articolul următorKlaus Iohannis: ”Începând din semestrul doi, din 8 februarie, majoritatea școlilor se vor redeschide” – Ce măsuri de restricție rămân în vigoare