Două incendii puternice au izbucnit, marți seară, la Tătaru și Bărcănești. Focul a făcut scrum gospodăriile, dar, din fericire, evenimentele nu s-au soldat cu victime.

Un incendiu a izbucnit, marți, la o casă particulară din comuna Tătaru, sat Podgoria. ISU Prahova a mobilizat două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD: Evenimentul nu a făcut victime, însă, la sosirea echipajelor de urgență, incendiul se manifesta generalizat, pe o suprafață de 50 de metri pătrați, iar întreaga locuință s-a făcut scrum.

În jurul orei 20.30 s-a dat din nou alarma la ISU, de această dată după ce un incendiu a izbucnit la Tătărani (comuna Bărcănești). Flăcările au afectat o suprafață de 100 mp din acoperișul unei locuințe.

La fața locului au intervenit două autospeciale de stingere, una de descarcerare și o ambulanță SMURD.

Din fericire, și în acest caz au fost înregistrate doar pagube materiale, două persoane reușind să se autoevacueze înainte de sosirea echipajelor de urgență.

Imagine

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentDe ce unii pensionari nu au avut parte de majorarea promisă de GUVERN. Ce se întâmplă cu pensia de urmaș și a mamelor cu mai mulți copii
Articolul următorBilanț coronavirus 12 ianuarie: 8.600 cazuri noi și 44 decese