Elevii şi preșcolarii încheie vineri, 20 decembrie, primul semestru al anului școlar 2019-2020 și intră până în data de 13 ianuarie 2020 în vacanţa de iarnă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale.

Conform structurii anului școlar, următoarea vacanță va fi cea de primăvară, 4 – 21 aprilie 2020. Elevii și preșcolarii vor relua cursurile pe 22 aprilie, urmând ca pe 12 iunie 2020 să înceapă vacanța de vară.

În acest an şcolar probele scrise și testele de citire din cadrul evaluărilor naţionale de la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a se vor desfăşura în perioada 11 – 28 mai 2020.

Pe data de 10 iulie va avea loc prima repartizare computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a.

 

Articolul precedentProcese suspendate în Prahova din cauza unui nou protest al grefierilor
Articolul următorOrban, mână largă cu primarii. Cadou de 500 de milioane, înainte de sărbători
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.