În majoritatea cazurilor din această categorie șoferii scăpau cu pedepse cu suspendare, deși faptele sunt deosebit de grave.

Legile prea blânde, în plus și aplicate cu clemență, la limitele de jos ale pedepselor, nu făceau altceva decât să încurajeze comportamentul iresponsabil, șoferii aflați în astfel de situații știind că pot scăpa ușor.

Senatorii din comisia de specialitate au votat proiectului de lege care prevede că șoferii teribiliști/iresponsabili care provoacă accidente grave nu mai scapă fără sentință cu executare.

Noua lege va trece fără probleme și de plen, pentru că are raport de admitere, iar în comisie a fost votat în unanimitate.

„Conform raportului de activitate al Ministerului Public pe anul 2021, a crescut numărul inculpaţilor trimişi în judecată pentru accidente mortale de circulaţie şi ponderea acestora, faţă de 396 în anul 2020.

În anul 2021, au fost constatate 26.062 infracţiuni contra regimului circulaţiei pe drumurile publice.

O parte semnificativă a accidentelor grave de circulaţie soldate cu victime decedate o reprezintă cazurile de ucidere din culpă în concurs cu infracţiunea de conducere fără permis sau cu cea de conducere sub influenţa alcoolului/substanțelor halucinogene.

Toți cei care cred că pot conduce un autovehicul fără permis, băuți sau drogați trebuie să știe că vor merge direct la închisoare în situația în care vor produce un accident rutier soldat cu victime.

Urmează ca deputații să dezbată și să adopte cu celeritate această modificare a Codului Penal.

Totodată, se lucrează la modificarea Codului Rutier, astfel încât cine comite o crimă conducând beat sau drogat ori fără permis auto să nu mai aibă niciodată dreptul de a conduce pe drumurile publice niciun vehicul.

Articolul precedentBilanțul cutremurului devastator, în creștere: Numărul morţilor a depăşit 5.000 de persoane în Turcia şi Siria
Articolul următorPrahova. Bărbat reținut pentru un furt dintr-un supermarket din sudul Ploieștiului