Având în vedere evoluția situației epidemiologice de pe teritoriul României, în contextul apariției și răspândirii noii forme de coronavirus, care determină boala COVID-19, vă informăm că în ceea ce privește activitățile desfășurate în cadrul Biroului Apostilă, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor și Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte, se dispun următoarele măsuri:

1.Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor

Suspendarea activității de examinare la nivel național, probele teoretică și practică pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 17.03.2020, cu posibilitatea de prelungire în funcție de evoluția situației actuale.

2. Biroul Apostilă

Persoanele care se prezintă pentru depunerea și eliberarea documentelor vor avea acces într-un loc special amenajat, cât mai izolat și cât mai aproape de intrarea în Instituție. Persoana care va desfășura activitatea de primire și eliberare a documentelor va fi echipată corespunzător, cu echipamentele de protecție. Igienizarea spațiilor destinate de relații cu publicul va fi realizată din două în două ore, cu personalul propriu.

3. Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte

Activitatea de preluare a cererilor pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice, respectiv pașapoartele simple temporare ( pentru persoanele care solicită acest tip de document de călătorie în baza dispozițiilor ART.17^1 alin.(1) litera a) din legea nr: 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare) se va realiza numai pentru persoanele care prezintă documentele din care rezultă necesitatea unor călătorii care se vor efectua în cel mult 30 de zile de la momentul înregistrării cererii, exclusiv în baza programărilor online.

Articolul precedentPSD, USR şi PMP sunt de acord cu amânarea alegerilor locale
Articolul următorŞedinţa S.F. la Consiliul Local Ploieşti! Află care sunt condiţiile de desfăşurare
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.