Chiar dacă mitingul aviatic de la Strejnicu a fost anunțat cu foarte puțin timp înainte (Show-ul programat la Clinceni pentru 1 iunie și ulterior pentru 8 iunie, a fost mutat la Ploiești), mii de spectatori au luat cu asalt aerodromul din localitate.

Străzile din Strejnic au devenit neîncăpătoare pentru maşinile celor care au venit chiar și de la sute de kilometri pentru a urmări spectacolul piloţilor şi paraşutiştilor.

Piloţii şi paraşutiştii au oferit un spectacol plin de adrenalină, demonstrând că, pentru ei, zborul este un mod de viaţă, nu doar o pasiune.

Programul a cuprins acrobaţii aeriane extraordinare urmărite cu sufletul la gură de spectatori. Un moment deosebit a fost soloul acrobatic al ploieşteanului Andrei Şerbu, component al Lotului de Naţional de Acrobaţie și ocupant al locului 3 la Campionatul Mondial de Acrobație cu avionul, unul dintre cei mai buni piloţi sportivi ai României.

Extrem de apreciată a fost evoluția aeronavelor militare: MIG-21 Lancer, C-27 Spartan si IAR-330 Puma.

Deocamdată, Aeroclubul României nu a anunțat dacă va mai avea loc și demonstrația aeriană Ploiești Airshow programată pentru data de 18 august.

Articolul precedentAccident grav la Podenii Vechi, în Prahova.Tânără preluată de elicopterul SMURD
Articolul următorO nouă grădiniță va fi construită la Ploiești. Când încep lucrările
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.