FOTO&VIDEO | Campania ”O viață cât un Centenar”. Poveștile de viață ale centenarilor prahoveni

Ministerul Afacerilor Interne desfășoară în această perioadă Campania ”O viață cât un Centenar” prin intermediul căreia persoanele care sunt născute în 1918, anul Marii Uniri, sunt felicitate așa cum se cuvine.

În Prahova se desfășoră Campania ”O viață cât un Centenar”, o campanie prin intermediul căreia persoanele care sunt născute în 1918, anul Marii Uniri, sunt felicitate așa cum se cuvine.

Drept urmare, prefectul județului Prahova, Mădălina Lupea, alături de inspectorul șef al ISU Prahova, lt.col. Mihai Drăgan, precum și de purtătorii de cuvânt ai IPJ Prahova, ISU Prahova, IJJ Prahova și ai Grupării Mobile de Jandarmi ”Matei Basarab” Ploiești, au mers în localitățile Boldești Scăeni, Posești și Surani pentru a-i felicita pe ”centenarii” noștri.

Doamna Smaranda din Boldești Scăeni va împlini luna viitoare 100 de ani nu oricum. Îmbrăcată într-un superb costum național, vechi de 200 de ani, pe care îl are de la bunica sa, aceasta a sărbătorit alături de familie și reprezentanții guvernului în teritoriu cei 100 de ani de viață. Chiar dacă este nevăzătoare de 20 de ani, doamna Smaranda s-a bucurat de vizită și de cadourile primite din partea autorităților: un drapel, o scrisoare de felicitare de la doamna ministru Carmen Dan, un tort și un coș cu bunătăți.

Domnul Aurelian din Posești a împlinit în ianuarie venerabila vârstă dar are memoria unui tânăr. A povestit despre învățătoarea din clasa I, dar și despre cum a luptat pe front în cel de-al doilea război mondial. A ajuns până la Odessa, unde a fost împușcat în picior și lăsat la vatră. Este veteran de război, dar și unul dintre gospodarii

satului. Chiar și acum trebăluiește prin curte, iar la sfârșit de săptămână își așteaptă cu drag rudele. Soția i-a murit în urmă cu 9 ani și chiar dacă locuiește singur, nu se plânge de greutățile vieții. Secretul longevității, spune domnul Aurelian, este cumpătarea. Primăria Posești i-a înmânat titlul de cetățean de onoare.

Pe doamna Constanța , din Surani, reprezentanții autorităților locale au găsit-o acasă, alături de familie. În februarie, a împlinit 100 de ani și se poate laudă cu o viață plină. A născut 9 copii, dintre care 7 sunt în viață și are mulți nepoți și strănepoți. Se trage dintr-o familie în care mai există persoane longevive, iar rudele spun că de câțiva ani mănâncă foarte sănătos și asta o ajută să se simtă bine și să se țină departe de afecțiuni medicale.

Astfel de acțiuni ale Prefecturii Prahova vor continua în județul nostru.

Articolul precedentTensiuni între Primăria Ploiești și Grupul Veolia! Contractul cu Petrolul Ploiești, în pericol de reziliere?!
Articolul următorDouă TIR-uri implicate într-un accident pe DN 1, în zona Movila Vulpii. Traficul rutier a fost restricționat