Peste 1200 de spectatori au asistat, astăzi, la Reuniunea oficială de pe Hipodromul Ploieşti ce a avut ca principal punct de reper cursa semiclasică de trap „Premiul Rarău”, încadrat de două curse de galop extrem de interesante.

Au fost şase curse în total, patru de trap şi două de galop, toate decise pe ultimii metri, pe care publicul le-a urmărit cu maxim interes şi la finalul cărora câştigătorii au fost răsplătiţi cu binemeritatele aplauze, dar şi cu premii oferite de organizatori.

Cursa principală a zilei, Premiul Rarău, a avut zece cai la start şi i-a revenit, după un finiş strâns, dar fără mari emoţii, armăsarului Ramon II, avându-l în sulky pe Marian Costache. Câştigătorul a fost premiat de către directorul adjunct al CSM Ploieşti, Lucian Rădulescu, şi de invitatul special al reuniunii de astăzi, actorul Denis Ştefan, un mare iubitor de cai, coordonator al Programului Caii României

În cele două curse de galop, s-au impus iapa Batignolles, în Premiul „Zori de zi”, cursă rezervată cailor pur sânge englez, respectiv iapa Demona, în Premiul „Siglavy Bagdady”, întrecere a cailor pur sânge arab. La prima cursă de galop, festivitatea de premiere a fost oficiată de viceprimarul Ploieştiului, Cristian Ganea, iar cea de a doua a fost onorată de actorul Denis Ştefan.

Celelalte trei curse de trap ale zilei au fost câştigate de iapa Pandora (Premiul „Laureat”), iapa Ilinka (Premiul „Manuc”) şi de iapa Zorina (Premiul „Nedelcu”).

Partenerii CSM Ploieşti şi ai Complexului Hipodrom Ploieşti în organizarea reuniunii de astăzi au fost: Asociaţia Română a Calului Arab de Curse, Federaţia Hipică Română, Restaurantul „The New London”, Complex Rezidenţial „9 Mai”, Radio Prahova, Republika News, Fapt Divers şi Teatrul Toma Caragiu.

Următoarea reuniune oficială de pe Hipodromul Ploieşti va avea loc duminică, 9 septembrie, atunci când este programat să se ţină Premiul cailor de 4 ani, prima dintre cele două curse premergătoare Derbiului de Trap al României.

Articolul precedentAglomeraţie pe Valea Prahovei, în special între Comarnic şi în Buşteni
Articolul următorAccident rutier în Valea Călugărească, pe DN1B, între două autoturisme și un TIR
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.