Vesti proaste pentru sistemul sanitar din Prahova. Un medic ATI a fost confirmat pozitiv cu COVID-19. Doctorița colaborează cu Spitalul privat SanConfind, dar și cu Spitalul Orășenesc Urlați.

Este cel de al treilea medic din județ infectat cu coronavirus. Primii doi sunt un medic neonatolog de la SanConfind și un urolog de la Spitalul Municipal Câmpina. Mai sunt confirmate pozitiv patru asistente medicale de la SanConfind. Surse din sistemul medical prahovean susțin că toate cadrele medicale ar fi contactat virusul de la o asistentă medicală care a ascuns faptul că a fost într-o excursie la Londra.

Ancheta epidemiologică în cazul medicului ATI este în curs de finalizare și vom afla în curusl zilei de astăzi câte cadre medicale vor fi trimise în izolare la domiciliu.

În cazul primilor doi medici, peste 70 de cadre medicale din zona Câmpina au fost trimise în izolare la domiciliu pentru 14 zile.

 

 

Articolul precedentElevii de la Colegiul Elie Radu din Ploiești au donat sute de vizete spitalelor din oraș!
Articolul următorAccident la Strejnic. Două persoane au ajuns la spital
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.