Incendiul izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică la o cramă din Ceptura de Jos a atras și atenția organelor de anchetă. Din primele verificări, polițiștii au stabilit că nu a fost vorba despre un incident, ci despre un act intenționat, iar un bărbat a fost deja reținut în acest caz. Potrivit unor surse, individul ar fi un tânăr din comună care locuia în vecinătate.

“La data de 14 mai a.c., în jurul orei 23:00, polițiștii din cadrul Poliției oraşului Urlați au fost sesizați despre faptul că la o societate comercială din comuna Ceptura a izbucnit un incendiu.

Echipajele de pompieri sosite la fața locului au procedat la stingerea incendiului, din primele verificări reieșind că acesta a fost provocat cu intenție.

În urma cercetărilor efectuate, a fost identificată o persoană bănuită de comiterea faptei, ca fiind un bărbat în vârstă de 28 de ani, din comună.

În urma probatoriului administrat, astăzi, 15 mai a.c., față de bărbat a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca mâine să fie prezentat unității de parchet cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive”, a informat, duminică, IJP Prahova.

Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Poliției oraşului Urlați sub aspectul săvârşirii infracțiunii de distrugere prin incendiere.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentS-a schimbat legea pentru toți șoferii din România: noua limită de viteză, adoptată
Articolul următorCFR Cluj a câştigat al cincilea titlu consecutiv. Victorie cu CS Universitatea Craiova, în penultima etapă a play-off-ului