Timp de 7 zile, Ploieştiul va deveni un oraş cultural. Cea de a noua ediţie a Festivalului de Teatru Toma Caragiu Ploieşti este o ediţie maraton care propune spectatorilor 21 de repezentaţii artistice care vor avea loc pe scenele din municipiu, dar şi în spaţii neconvenţionale.

Pe afişul festivalului se regăsesc nume precum Marcel Iureş, George Mihăiţă, Alexandru Dabija sau Mihai Bendeac (care va veni la Ploieşti şi în ipostază de regizor).

Ediția din acest an vine şi cu o reprezentaţie inedită:  spectacolul “S-a întâmplat într-o joi”, de Elise Wilk, de la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu va fi jucat într-un autobuz care va călători pe “Drumul Vinului”. Acesta va fi jucat în ultima zi a festivalului, de la ora 14.00 și de la ora 16.00, iar călătorii  vor deveni, instantaneu, nu doar spectatori, ci chiar actori alături de protagoniștii spectacolului.

Programul ediției a IX-a a Festivalului de Teatru “Toma Caragiu”

 

Luni, 4 noiembrie

Ora 18:00 – “De început”, regia: Vlad Trifaş

Pietonala Teatrului „Toma Caragiu”:

Ora 18:30 – “Salba Dracului”, de Vasile Alecsandri, regia: Alexandru Dabija – Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galaţi (durata: 1h 50 min) – spectacol interzis persoanelor sub 16 ani

Cu: Lucian Pînzaru, Florin Toma, Petronela Buda, Ciprian Brașoveanu, Radu Horghidan, Vlad Ajder, Vlad Volf, Stefan Forir, Oana Mogoș, Flavia Calin, Elena Anghel, Ionuț Moldoveanu, Oana Preda, Răzvan Clopoțel

Sala Teatrului „Toma Caragiu”

Ora 20:30 – “One man show  Mihăiţă. Reconstituirea unei vieţi”, text şi regie: George Mihăiţă – Teatrul de Comedie Bucureşti (durata: 1h 10 min) // lansare de carte: „Mihăiţă. Reconstituirea unei vieţi” de Doina PappSala Teatrului de Animaţie „Imaginario”

 

Marţi, 5 noiembrie

Ora 18:30 – “Carmen”, după Prosper Mérimée, regia: Suren Shahverdyan – Teatrul „Tony Bulandra” Târgovişte (durata: 1h) – spectacol nerecomandat persoanelor sub 14 ani

Cu: Bianca Pintea, Liviu Cheloiu, Andreea Tănase, Andrada Fuscas, Iulia Verdeș, Radu Câmpean, Daniel Nuță, Florin Oros, Radu Ilicea

Sala Teatrului „Toma Caragiu”

Ora 20:00 – “Punto y Coma”, regia: Ruben Rio – Compania Teatrală Cia el Cruce, Spania (durata: 50 min) – spectacol recomandat persoanelor cu vârsta peste 6 ani

Cu: Nicoletta Battaglia si Ruben Río

Sala Teatrului de Animaţie „Imaginario”

 

Miercuri, 6  noiembrie

Ora 18:00 – “Punto y Coma”, regia: Ruben Rio – Compania Teatrală Cia el Cruce, Spania (durata: 50 min) – spectacol recomandat persoanelor cu vârsta peste 6 ani

Cu: Nicoletta Battaglia si Ruben Río

Sala Teatrului de Animaţie „Imaginario”

Ora 18:30 – “Moş Nichifor”, după „Moş Nichifor Coţcariul” de Ion Creangă, regia: Alexandru Dabija – Teatrul ACT Bucureşti (durata: 1h 45 min) – spectacol nerecomandat persoanelor cu vârsta sub 12 ani

Cu: Marcel Iureș, Ruxandra Maniu

Sala Teatrului „Toma Caragiu”

Ora 19:00 – “Familia Addams” – libret Marshall Brickman, Rick Elice, muzica Andrew Lippa, regia: Răzvan Mazilu – Teatrul Excelsior Bucureşti (durata: 2h 30min) – spectacol nerecomandat persoanelor cu vârsta sub 12 ani

Cu: Cu: Lucian Ionescu, Oana Predescu, Ana Udroiu, Matei Hotâranu, Mihai Mitrea, Aida Avieriței, Mircea Alexandru Băluță, Maria Alexievici, Doru Bem, Dan Pughineanu, Andreea Hristu, Iulia Samson, Loredana Cosovanu, Alex Popa, Dan Clucinschi, Ovidiu Usvat

Casa de Cultură a Sindicatelor Ploieşti

 

 Joi, 7 noiembrie

Ora 18:00 – “Deux rien” – teatru gestual, dans şi mimă – Compania Comme Si (durata: 1h)

Sala Teatrului de Animaţie „Imaginario”

Ora 18:30 – “Nunta lui Krecinski”, de Aleksandr Suhovo-Kobîlin, regia: Mihai Bendeac – Teatrul de Comedie Bucureşti (durata: 2h 45min)

 

 

Cu: Liviu Pintileasa, Mihai Bendeac, Vlad Drăgulin, Mihaela Teleoacă, Victor Vurtejanu, Gloria Găitan, Lucian Ionescu, Marius Drogeanu, Șerban Georgevici, Matei Arvunescu, Bogdan Ghițulescu

Sala Teatrului „Toma Caragiu”

Ora 20:00 – “Rendez-vous la Ploieşti” – Concert Silviu Biriş (durata: 1h)

Curtea Berarilor Timişoreana

 

Vineri, 8 noiembrie

Ora 17:30 – Lansare de carte Mircea Dinescu

Sala Teatrului de Animaţie „Imaginario”

Ora 18:30 – “Billy Şchiopul”, de Martin McDonagh, regia: Vlad Massaci, Teatrul de Stat Constanţa (durata: 2 h)

Cu: Nicodim Ungureanu, Vlad Bîrzanu / Vlad Lință, Laura Crăciun, Mirela Pană, Mihai Sorin Vasilescu, Marian Adochiței, Andrei Cantaragiu, Otilia Nicoară, Mircea Dumitru Siromașenco

Sala Teatrului „Toma Caragiu”

Ora 20.30 –  Spectacol cu foc şi muzică – Handpan Project – Compania Handpan România (durata: 1h)

Pietonala Teatrului „Toma Caragiu”

 

Sâmbătă, 9 noiembrie

Ora 16.00 – “Sunset Limited”, de Cormac McCarthy, regia: Andrei şi Andreea Grosu, Teatrul UNTEATRU (durata: 1h 40min)

Cu: Șerban Pavlu, Richard Bovnoczki

Showroom Proleasing

Ora 17:30 – BASMa Curată, concept şi coregrafie: Arcadie Rusu, Linotip Centru Independent Coregrafic (durata: 1h)

Cu: Ioana Marchidan, Georgeta Corca, Teodora Velescu, Oana Zara, Ștefan Lupu, Filip Stoica, Cosmin Vasile, Răzvan Mihai Rotaru

Sala Teatrului de Animaţie „Imaginario”

Ora 17.30 – Spectacol cu foc şi muzică – Handpan Project – Compania Handpan România (durata: 1h)

Pietonala Teatrului „Toma Caragiu”

Ora 18:30 – “Vrăjitoarele din Salem”, de Arthur Miller, regia: Vlad Cristache, Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti (durata: 3h) – spectacol nerecomandat persoanelor cu vârsta sub 14 ani

Cu: Andi Vasluianu, Anca Dumitra, Paul Chiribuță, Ada Simionică, Cristian Popa, Ioan Coman, Mihaela Popa, Theodora Sandu, Oxana Moravec, Mihai Dinvale, Lucia Ștefănescu Niculescu, Ion Radu Burlan, Ilie Gâlea, Bogdan Farcaș, Karl Baker, Ioana Farcaș, Andrei Radu, Lăcrămioara Bradoschi, Ilinca Rus, Loredana Bădica, Roxana Văleanu, Oana Hanganu, Răzvan Băltărețu, Narcis Stoica, Cristi Nedea

Sala Teatrului „Toma Caragiu”

 

Duminică, 10 noiembrie

Ora 14:00 – Spectacol itinerant Ploieşti: S-a întâmplat într-o joi, de Elise Wilk, regia: Eugen Gyemant – Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu (durata: 1h)

Ora 16:00 – Spectacol itinerant Ploieşti: S-a întâmplat într-o joi, de Elise Wilk, regia: Eugen Gyemant – Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu (durata: 1h)

Ora 17:00 – “Această Sonia”, de Lia Bugnar, regia: Lia Bugnar, Teatrul LUNI – Green Hours (durata: 1h) – spectacol nerecomandat persoanelor cu vârsta sub 12 ani

Cu: Letiia Vlădescu

Sala Teatrului de Animaţie „Imaginario”

Ora 18:30 – Zbor deasupra unui cuib de cuci, de Dale Wasserman, regia: Victor Ioan Frunză – Teatrul Metropolis Bucureşti (durata: 2h 45min) – spectacol nerecomandat persoanelor cu vârsta sub 16 ani

Cu: Alin Florea, Sorin Miron, Voicu Aaniței, Codrin Boldea, Adrian Nicolae, George Costin, Carol Ionescu, Andrei Huțuleac, Andrei Redinciuc, Sorin Flutur, Alexandru Pavel, Corina Moise/Nicoleta Hâncu, Alexandra Colci, Ionuț Iftimiciuc, Ana Crețu, Nicoleta Hâncu/Corina Moise, Alexandru Grădinaru, Anton Miron-Presan, Tudor Cucu Dumitrescu, Petronela Purima

Sala Teatrului „Toma Caragiu”

Ora 21:30 – Pietonala Teatrului „Toma Caragiu”: Închiderea Festivalului, foc de artificii.

Articolul precedentUn copil de 9 ani din Ploieşti, găsit de poliţişti după aproape patru ore de căutări!
Articolul următorCum să nu iei țeapă când faci cumpărături online. Detaliul care îți salvează portofelul
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.