Incredibil, dar adevărat! Opt nou-născuți  care au murit la Maternitatea din  Ploiești în perioada 2007-2010 au fost, marți, îngropați.

Opt copii care au murit la Maternitatea din Ploiești în perioada 2007-2010 nu au fost  îngropați din cauza birocrației.

Deoarece au fost abandonaţi, nu s-au putut obține actele de naștere ale copiilor născuți morți, fiind nevoie de intervenția în instanța de judecată.

Astfel, la 12 ani de la primul deces înregistrat trupurile neînsuflețite ale micuților au putut fi înmormântate miercuri, la Cimitirul Mihai Bravu din Ploiești, după ce au fost obținute actele de naștere ale acestora și adeverinţele de înhumare.

Această situație a ieșit la iveală cu câteva ore înaintea slujbei de înhumare, în timpul şedinţei Consiliului Local Ploiești, când s-a aflat că Spitalul de Obstetrică Ginecologie Ploiești a dat în judecată Serviciul de Stare Civilă pentru că nu a eliberat documentele respective.

De precizat este și faptul că pentru  șase dintre cei opt copii  nu se cunosc părinții, iar pentru ceilalți doi sunt cunoscute rudele, însă au refuzat să ridice trupurile neînsuflețite.

Articolul precedentAccident grav pe Centura de Vest a Ploieștiului! Trafic restricționat
Articolul următorFOTO/VIDEO Incendiu la o fabrică de brichete și peleți din Comarnic