Taxa de penalizare pentru ploieștenilor, dar  și pentru locuitorilor din zonele 2 și 6 deservite operatorului de salubritate Rosal, care nu vor colecta gunoiul selectiv a fost amânată.

Asta pentru că doar 13 primari din cei 36 de membri ai ADI “Managementul Deșeurilor” au avut împuternicire pentru a vota favorabil sau nefavorabil introducerea unei penalități de 3,72 lei/ persoană pentru cei care nu selectează materialele reciclabile.

Cum unde e lege, nu-i tocmeală, primarii vor fi nevoiți să voteze pentru aplicarea taxei. Astfel, la Ploiești, persoanele care nu depun selectiv deșeurile ar urma să plătească 13, 22 lei/persoană, adică 9,5 lei/ persoană pentru gunoi menajer, la care se adaugă tariful de 3,72 lei/persoană pentru colectarea deșeurilor reciclabile.

Ședința de joi, 12 septembrie, a fost un prilej bun pentru dezbate și problema colectării gunoiului menajer.

Cu această ocazie, președintele ADI “Managementul Deșeuri”, Bogdan Toader, cel care ocupă și funcția de președinte al Consiliului Județean Prahova, a mai acordat un răgaz operatorului de salubritate de două săptămâni ca Prahova să nu mai fie îngropată sub gunoaie.

 

Articolul precedentAngajații Poliției Locale Ploiești, băgați în ședință de primarul Adrian Dobre
Articolul următorFemeie lovită pe trecerea de pietoni, în Câmpina