Doi ploieșteni au sepus sesizări la poliţie după ce s-au trezit fără câte roată. Furturile au fost comise în noaptea de joi spre vineri, în două locuri diferite din oraș.

În această dimineață, în jurul orei 08.30, unul dintre cei doi păgubiți a constatat ca nu mai are o roată la mașină.

Când a văzut autoturismul fără roată și cu pragul avariat, ploieșteanul a sunat la 112 și a cerut sprijinul Poliției. ,,Cred că s-a întâmplat undeva pe la ora 03.40. De dimineață, la ora 08.30, am găsit mașina fără roată. Am sunat la 112. Paguba mă gândesc că nu o să o recuperez”, ne-a povestit ploieșteanul păgubit.

IPJ Prahova confirmă că a mai existat un caz, furtul constatându-se tot la un autoturism marca Volkswagen.

IPJ Ph: ”La data de 23 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați de către două persoane despre faptul că în cursul acestei dimineți au observat faptul că le-ar fi fost sustrasă câte o roată de la autoturismele personale, care se aflau parcate pe strada Gheorghe Mateescu, respectiv pe Bulevardul Republicii din municipiul Ploiești.

În baza sesizărilor, polițiștii Secției nr.2 de Poliție Ploiești s-au deplasat la fața locului, la acest moment, fiind efectuate cercetări în vederea clarificării situației de fapt, depistării persoanelor implicate și luării măsurilor legale ce se impun.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.”

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentRomânii se întorc la sobele cu lemne. Liste de așteptare la ocoalele silvice
Articolul următorGheorghe Dincă a fost CONDAMNAT la 30 de ani de închisoare pentru uciderea celor două adolescente din Caracal