În perioada martie 2020-martie 2021, peste 300 de reclamații depuse la Protecția Consumatorilor au vizat rețeaua de magazine Kaufland.

Clienții au reclamat diferențe între prețul afișat la raft și cel de la casa de marcat, produse fără prețuri fișate, articole defecte, dar și produse expirate, promoții înșelătoare sau servicii neconforme.

Astfel de probleme au fost reclamate și apoi constatate de ANPC la magazine Kaufland din: București-Ilfov, Dâmbovița, Brașov, Iași, Timiș, Prahova, Argeș, Giurgiu, Teleorman, Călărași, Craiova, Brăila, Buzău, Constanța, Tulcea, Galați și Vrancea. Însumate, amenzile date mai multor magazine au ajuns la suma de 799.100 lei.

”Toate aspectele identificate de autorități au fost soluționate de fiecare dată în favoarea clienților. Compania a acționat prompt în vederea remedierii imediate și pentru a stabili măsuri care să prevină apariția unor astfel de neconformități pe viitor”, a fost punctul de vedere transmis de Kaufland.

Articolul precedent953 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2
Articolul următorIohannis: Relaxarea începe din 15 mai: fără mască în spațiul public, fără restricții de noapte, magazinele revin la program normal