Volkswagen “a trişat” reglementările europene privind emisiile, menite “să salveze vieţi”, prin instalarea unor dispozitive care permit manipularea emisiilor (Dieselgate), au declarat la Înalta Curte din Londra şoferii britanici care au cumpărat maşini diesel Volkswagen, Audi, Seat şi Skoda, transmite BBC, potrivit Agerpres.Zeci de mii de şoferi britanici au acţionat în instanţă grupul german Volkswagen, deoarece a folosit un soft pentru a eluda standardele de emisii poluante.

Reprezentanţii Volkswagen au declarat că “îşi vor apăra viguros poziţia”.

Volkswagen face obiectul unor investigaţii în mai multe ţări, după ce, în septembrie 2015, a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (din care 1,2 milioane în Marea Britanie) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Până acum, VW a plătit peste 30 de miliarde de euro pentru amenzi, costuri cu rechemarea la service şi soluţionarea juridică a plângerilor.

În Marea Britanie plângerile au fost depuse în 2016, dar acum avocaţii şoferilor susţin “că s-a ajuns la un moment decisiv în tribunal”.

Gareth Pope, de la firma de avocatură Slater and Gordon, care reprezintă peste 70.000 dintre cei aproape 90.000 de reclamanţi, a declarat înaintea audierilor: “Acest proces va stabili odată pentru totdeauna dacă VW a instalat în vehicule dispozitive care manipulează emisiile şi va fi o piatră de hotar pentru încercările clienţilor de a trage la răspundere Volkswagen în Regatul Unit”.

Recent, procurorii germani i-au acuzat pe directorul general al Volkswagen, Herbert Diess, şi pe preşedintele Hans Dieter Poetsch, de manipularea bursei în privinţa scandalului emisiilor.

Cei doi, alături de fostul director general Martin Winterkorn, sunt acuzaţi că în mod intenţionat nu i-au informat la timp pe investitori de impactul financiar al scandalului. Din acest motiv, ei au influenţat în mod necorespunzător preţul acţiunilor companiei, a precizat procuratura din Braunschweig.

Avocatul lui Diess susţine că directorul general nu ar fi putut anticipa turbulenţele de pe pieţele financiare şi şi-a efectuat în continuare atribuţiile. Winterkorn a demisionat la câteva zile după izbucnirea scandalului. În 2017, el le-a declarat autorităţilor că nu a ştiut mai devreme de manipularea emisiilor.

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Audi, Porsche, Skoda, Lamborghini, Seat, Bentley şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.

Articolul precedentPrimăria Ploieşti vrea o aplicaţie pentru plata impozitelor cu telefonul mobil
Articolul următorPloieşti: Femeie accidentată pe trecerea de pietoni!