În urma perchezițiilor din această dimineață, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 13 februarie 2020, a inculpatului BEURAN MIRCEA.

Medicul Mircea Beuran, care la data faptei îndeplinea funcțiile de preşedinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, șef al Disciplinei Chirurgie Generală, conducător de Doctorat și profesor universitar chirurgie generală în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.

În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În data de 18 decembrie 2018, inculpatul Beuran Mircea, în calitățile menționate mai sus, a acceptat și primit de la o persoană, medic într-o unitate spitalicească din București (martor în cauză), suma de 10.000 euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.

Concret, inculpatul a primit banii respectivi atât pentru a propune în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală, pe o perioadă determinată, cât și pentru a asigura câștigarea acestui concurs de către martor.

Până în prezent postul respectiv nu a fost scos la concurs.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală”.

La data de 14 februarie 2020, inculpatul Beuran Mircea urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

DNA precizează că, prezentul dosar s-a constituit ca urmare a sesizării depuse de persoana care a remis banii menționați mai sus, cu titlu de mită.

De asemenea, procurorii DNA fac precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Articolul precedentFOTO/ VIDEO Incendiu la Bucov. Nor toxic după ce o mașină încărcată cu baterii a luat foc
Articolul următorOficialii CSA surprind
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.