Astăzi, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au efectuat 3 percheziții, în Ploiești și comuna Blejoi, la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni de furt. 6 mandate de aducere vor fi puse în executare.

Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada decembrie 2020 – ianuarie 2021, persoanele bănuite ar fi comis furturi din autoturisme, în zona de vest a municipiului Ploiești.

Aceștia sustrageau din interiorul mașinilor, diverse bunuri personale și sume de bani, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 3000 de lei.

6 persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova pentru audieri.

În urma perchezițiilor efectuate în această dimineață de polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Ploiești în Ploiești și comuna Blejoi au fost reținuți pentru 24 de ore patru suspecți cu vârste cuprinse între 17 și 20 de ani.

Acasă la hoți au fost găsite mai multe bunuri sustrase, care vor fi restituite persoanelor vătămate.

 

Articolul precedentLaurențiu Botin: Influencerii lui pește prăjit
Articolul următorRomania în realitate, invitat IOAN GEORGESCU