Percheziții în Prahova la o persoană bănuită de cămătărie

La data de 5 iulie, poliţişti din Prahova, cu suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, au efectuat o percheziție la o persoană bănuită de cămătărie. O persoană a fost adusă la sediul poliției pentru audieri.

 

Percheziții în Prahova la o persoană bănuită de cămătărie.La data de 5 iulie, polițiștii din Prahova au efectuat o percheziție în Ploiesti, la o persoană bănuită de săvârșirea infracțiunii de camătă.

Din cercetări au rezultat indicii că, din anul 2016 și până în prezent, cel în cauză ar fi împrumutat sume de bani unor persoane din județul Prahova. Pentru recuperarea acestora, bănuitul solicita dobânzi între 20 % și 50 % din sumele împrumutate.

De la locațiile vizate, polițiștii au ridicat sume de bani (2 800 lei și 160 de euro), înscrisuri, precum și diverse arme albe (o sabie și 2 cuțite de vânătoare).

Bărbatul a fost reținut, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de camătă.

Articolul precedentSuspect în cazul împușcăturilor de la Spitalul Județean Ploiești! Acesta a fost reținut de polițiști | VIDEO
Articolul următorLucrări de extindere a rețelei de canalizare pe o stradă din Ploiești