Prahovenii au fost înştiinţaţi printr-un mesaj Ro-Alert să evite zona Centurii de Est a municipiului Ploieşti pentru că există pericol de explozie.

O cisternă plină cu kerosen s-a răsturnat peste un alt autoturism. O persoană este încarcerată şi probabil decedată.

Accidentul s-a petrecut în jurul orelor 16.00 pe Centura de Est a municipiului Ploieşti, în zona Corlăteşti.

Din primele informaţii oferite de Biroul de Presă al ISU Prahova, în accident este implicată o cisternă şi un alt autoturism. La faţa locului au fost mobilizate două echipaje de stingere, unul de descarcerare şi unul de prim ajutor

Potrivit ISU Prahova, cisterna este încărcată cu 32 de tone kerosen, iar capul tractor al cistenei este răsturnat pe un auto. Cisterna prezintă fisuri. Se pare ca este o persoană încarcerata şi decedată, anunţă Biroul de Presă al ISU.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedent12 dosare penale în Prahova pentru fraudă, vot multiplu și fals în înscrisuri
Articolul următorSchimbări importante la conducerea orașelor reședință de județ