Hipodromul din Ploieşti a atras peste 1500 de  spectatori la Reuniunea care a avut drept principal eveniment „Premiul Municipiului Ploieşti”.

Alături de alergarea vedetă au fost și alte şapte curse extrem de interesante, trei de trap şi patru de galop. „Premiul Municipiului Ploieşti”, prima cursă clasică a anului şi, totodată, singura cursă clasică din 2018 „open”, i-a revenit, ca şi anul trecut, iepei Bomba de Janville.

Driverul Tsvetan Parmakov a condus-o spre o victorie finală fără emoţii recompensată cu un premiu de 1620 lei şi cu o cupă oferită, în cadrul festivităţii de premiere de reprezentanţii Loteriei Române: directorul de marketing şi vânzări Alexandru Croitoru şi seful de cabinet al directorului loteriei române, Ionuţ Vîrlan. În celelalte trei curse de trap, s-au impus armăsarul Jan (premiul Jana), armăsarul Velmir (Premiul Jurista) şi armăsarul Haiti (Premiul Jurat). Cursele de galop au oferit un spectacol deosebit în cadrul celor patru alergări. Armăsarul Shihan a câştigat cursa rezervată cailor din rasa Shagya Arab, Iman s-a impus în întrecerea cailor din rasa Pur Sânge Arab, Lary Storm a fost primul în întrecerea cailor Pur Sânge Englez, iar Karino a fost cel mai rapid în ultima cursă, în care au fost prezenţi, din nou, cai din rasa Shagya Arab. Poneiul Calypso a fost alături de cei mai mici dintre spectatori, plimbându-i în zona special amenajată între cele două tribune ale Complexului Hipodrom.

Următoarea reuniune oficială va avea loc duminică, 29 iulie, atunci când este programată să se aibă loc cursa semiclasică Premiul Rarău.

Articolul precedentLocuință distrusă de flăcări la Balta Doamnei în Prahova
Articolul următorPieton omorât de un TIR la Filipeștii de Târg, în Prahova
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.