Un număr de peste 2.700 dintre pacienţii testaţi în cadrul programului de screening pentru depistarea hepatitelor virale au infecţia cu virusul hepatitic B sau C, până în prezent prin proiectul LIVE(RO)2-SUD fiind efectuate peste 127.000 de teste.

Până în prezent s-au derulat campanii de testare în judeţele Argeş, Dolj, Olt, Dâmboviţa, Mehedinţi, Prahova, Giurgiu şi Teleorman, unde peste 300 de medici de familie afiliaţi au testat atât în propriile cabinete, dar şi în cadrul unor campanii locale de testare în zone greu accesibile sau în zone în care nu există medici de familie afiliaţi.

Campania de testare va continua şi în anul 2023, în prezent fiind în derulare în judeţele Giurgiu şi Teleorman, iar în alte patru judeţe (Ialomiţa, Vâlcea, Călăraşi şi Gorj) va fi lansată în perioada ianuarie – martie.

Dintre persoanele depistate 1.672 de persoane au virusul hepatitic B (1,31% prevalenţă), 1.067 de persoane au infecţia cu virusul hepatitic C (0,84% prevalenţă) şi 24 coinfecţia cu ambele virusuri hepatitice, B şi C”, a precizat sursa citată.

Conform datelor înregistrate în urma testării, s-a observat cea mare prevalenţă a infecţiei cu virusul hepatitic B la populaţia activă, din segmentul de vârstă până în 54 de ani (prevalenţă 1,71%).

Infecţia cu virusul hepatitic C este mai prezentă în rândul categoriei de vârstă peste 54 de ani (prevalenţă 1,37%), a indicat sursa citată.

Programul de testare se derulează prin cabinetele unor medici de familie, iar testele se efectuează rapid, în mod similar celor pentru determinarea glicemiei.

În urma derulării programul de screening menţionat, au beneficiat de investigaţii şi analize medicale de specialitate peste 2.000 de pacienţi depistaţi cu hepatite B sau C.

Peste 2.700 de pacienţi depistaţi cu hepatita B sau C, printr-un program de testare pentru hepatitele virale. Ce reprezintă acest proiect

„Prin eforturile considerabile ale partenerului oficial al proiectului, Asociaţia Română Anti-SIDA (ARAS) şi al echipelor medicale complexe din cadrul Centrelor de Prevenţie de la Institutul Clinic Fundeni, Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti şi Spitalului Clinic de Urgenţă Craiova au beneficiat de investigaţii şi analize medicale de specialitate 2.075 de pacienţi din cei 2.767 depistaţi pozitiv în cadrul programului de screening”, se mai arată în comunicat.

Programul este finanţat din fonduri europene şi este adresat în special categoriilor vulnerabile şi persoanelor din mediul rural, cu acces limitat la serviciile medicale curente, persoanelor neasigurate.

Este implementat de Institutul Clinic Fundeni în parteneriat cu Asociaţia Română Anti-SIDA şi este asigurat prin efortul medicilor de familie afiliaţi proiectului.

Proiectul reprezintă cea mai amplă campanie de testare a hepatitelor virale derulată până acum în România, fiind cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020

Articolul precedentPrahova. Tramvai implicat într-un accident rutier pe strada Democrației din Ploiești
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET