Piețele bursiere au crescut, luni, după ce președintele SUA a anunțat că discuțiile din weekend s-au încheiat cu un „reset total” al relațiilor comerciale dintre SUA și China, o mișcare care contribuie la detensionarea conflictului major dintre cele două țări.

Discuțiile din Elveția au dus la reduceri semnificative ale tarifelor impuse reciproc din ianuarie, observă BBC.

Statele Unite ale Americii vor reduce tarifele de la 145% la 30%, în timp ce tarifele de retaliere impuse de China pe bunurile americane vor scădea de la 125% la 10%.

Donald Trump a declarat că, întrucât o parte dintre taxe au fost suspendate, nu anulate definitiv, acestea ar putea fi reimpuse în trei luni, dacă nu se face niciun progres suplimentar.

Totuși, liderul de la Casa Albă a punctat că nu se așteaptă ca tarifele să revină la vârful anterior de 145%.

„Nu vrem să facem rău Chinei,” a declarat Donald Trump după anunțarea acordului, adăugând că „ei [chinezii -n. red] suferă foarte tare.”

„Închideau fabrici, aveau multă nemulțumire socială și s-au bucurat că au putut ajunge la o înțelegere cu noi”, a completat președintele american.

Donald Trump se așteaptă să vorbească cu omologul chinez, Xi Jinping, „poate la sfârșitul săptămânii”.

Ce înseamnă acordul SUA-China privind tarifele

Investitorii au salutat detensionarea relației dintre cele două mari puteri economice.

Indicele S&P 500 a crescut cu peste 3,2% după anunț, Dow Jones a urcat cu 2,8%, iar Nasdaq a crescut cu 4,3% până la închiderea zilei.

Avansurile au readus indicii la nivelurile de la începutul anului, recuperând pierderile de după anunțul tarifelor din 2 aprilie, moment denumit „Ziua Eliberării” de administrația Trump.

Campania fusese prezentată ca o încercare de a obține un acord comercial mai echitabil pentru americani. SUA au anunțat un tarif universal de bază pentru toate importurile, iar în jur de 60 de parteneri comerciali, printre care China, au fost vizați de tarife mai mari.

Guvernul de la Beijing a răspuns cu propriile tarife, ceea ce a dus la o spirală a taxelor de ambele părți și la scăderi abrupte pe piețele bursiere.

Conform noului acord, SUA reduce tariful „reciproc” impus Chinei în „Ziua Eliberării” la 10%, dar menține suspendat tariful mai mare timp de 90 de zile, nu îl elimină definitiv.

SUA păstrează și o taxă suplimentară de 20% menită să preseze Beijingul să combată mai eficient comerțul ilegal cu fentanil, un opioid extrem de periculos.

La rândul său, China reduce la 10% tarifele impuse ca represalii și suspendă aplicarea acestora pentru trei luni. Beijingul a mai promis să „suspende sau să elimine” toate măsurile netarifare împotriva SUA.

Tarifele anterioare, inclusiv cele specifice anumitor sectoare, precum oțelul și industria auto, rămân în vigoare. Însă, taxele suplimentare de represalii impuse ulterior au fost eliminate complet de ambele părți.

Retragerea vine în contextul în care primele efecte ale războiului tarifar deveneau vizibile: porturile americane raportau scăderi bruște ale numărului de nave venite din China, iar producția industrială încetinea în China, unde unele firme începuseră să concedieze muncitori.

Ministerul Comerțului de la Beijing a salutat acordul ca pe un pas important spre „rezolvarea divergențelor”.

Articolul precedentMINISTRUL GRINDEANU NEAGĂ OPRIREA LUCRĂRILOR PE AUTOSTRĂZILE ÎNCREDINȚATE COMPANIEI UMB
Articolul următorBÂLEA LAC: CEA MAI FRIGUROASĂ NOAPTE DIN ULTIMII 46 DE ANI