Centrul Infotrafic a anunțat, luni, că pe Autostrada A3 București – Ploiești este semnalat fenomenul de ploaie torențială, iar la km 34 sunt acumulări de apă pe carosabil. Reamintim faptul că în Prahova este valabilă o informare meteo de ploi, atenționare valabilă până marți, ora 12.00.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunțat, luni dimineață, că pe întreg tronsonul Autostrăzii A3 București – Ploiești este semnalată ploaie torențială, vizibilitatea fiind scăzută din această cauză, existând riscul de acvaplanare.

„În zona kilometrului 34, sunt acumulări de apă pe carosabil. Conducătorii auto sunt sfătuiți să circule cu foarte mare atenție și cu viteză deosebit de redusă, să folosească luminile de întâlnire, iar fiecare manevră să fie efectuată numai după o temeinică asigurare, pentru a putea evita producerea de accidente rutiere”, a anunțat Centrul Infotrafic.

Meteorologii au emis încă de duminică o informare meteo de ploi, atenționare valabilă la nivel național, inclusiv în Prahova.

Avertizare este valabilă până marți, 9 februarie, ora 12.00, interval în care sunt anunțate ploi moderate cantitativ, dar și intensificări ale vântului, în special în zona de munte.

„În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării, vor fi precipitații mai ales sub formă de ploaie, pe arii mai extinse în cursul zilei de luni (8 februarie), când îndeosebi în vest, nord-vest, precum și în zona de munte, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp și izolat 30…35 l/mp. La munte, la altitudini mai mici de 1800 m, ploile vor determina topirea parțială a stratului de zăpadă”, potrivit ANM.

Vântul, spun meteorologii, va prezenta intensificări în zona de munte, cu viteze mai mari în zona înaltă, unde rafalele vor depăși 80 km/h, iar local și temporar și în celelalte regiuni, în general cu viteze de 40…60 km/h. Pe crestele montane și, trecător, în nordul Moldovei zăpada va fi spulberată.

Potrivit ANM, în prima jumătate a săptămânii viitoare, vor mai fi intervalele cu ploi însemnate cantitativ în special în nord-vest, precum și cu intensificări ale vântului.

 

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 152. Elena Ceaușescu, diabolică, megalomană și ambițioasă – un cocktail devastator
Articolul următorRomânia în REALITATE, invitat: Alin Burcea