Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești a anunțat faptul că a fost implementată aplicația de mobil, momentan doar pentru telefoanele care utilizează sistemul Android, prin care pot fi achitate impozitele și taxele locale.

În secțiunea Magazin Play, aplicația Serviciului Public Finanțe Locale se numește „impozite și taxe locale Ploiesti”.

„În vederea asigurării de măsuri de siguranță suplimentare, userul și parola necesare pentru a putea accesa aplicația se obțin prin apăsarea butonului “Vreau Cont ” pe care îl găsiți în interfața aplicației”, se precizează reprezentanţii SPFL Ploiești.

„Solicitarea user-ului și a parolei va ajunge la salariații noștri, care va vor transmite, în maxim treizeci de minute un mesaj în care sunt inserate datele necesare conectării”, a precizat Simona Dolniceanu, directorul SPFL Ploiești.

Dacă solicitarea din partea ploieștenilor este efectuată după orele de program ale instituției, comunicarea user-ului și a parolei va avea loc a doua zi, la prima oră.

„După autentificare, aveți posibilitatea atât de a vizualiza situația patrimonială ( accesare buton ” bunuri deținute ” ), cât și de a achita efectiv obligațiile fiscale ( prin accesarea butonului ” plată obligatii ” ). Pentru detalii, puteți accesa butonul ” contact “. Comisionul aferent tranzacției este suportat de către municipiul Ploiești. Confirmarea plății se face în condițiile tuturor plăților efectuate în mediul online”, se mai arată comunicatul SPFL Ploiești.

Începând cu jumătatea lunii februarie, potrivit SPFL, aplicația va fi disponibila și pentru sistemul de operare IOS ( pentru iPhone ).

Articolul precedentCristiano Ronaldo, record absolut! Cifra uluitoare atinsă pe Instagram
Articolul următorPrahova: Copil lovit de mașină pe DJ 144, la Ariceştii Rahtivani
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.