Conilierii locali pleaca in China

Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează concurs de promovare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de conducere vacante de secretar al municipiului Ploiești.

Concursul pentru ocuparea funcției de secretar al municipiului Ploiești se va organiza conform unui calendar. Astfel, 02 iulie 2018 este termenul limită pentru depunerea dosarelor. Proba scrisă este programată pe 12 iulie 2018, la ora 10:00, iar data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

De-a lungul timpului, mai multe persoane au deținut această funcție, numai în ultimii trei ani peste cinci persoane având calitatea de secretar al municipiului, în special pe durată determinată.

Ultima persoană care a deținut această funcție este Laurențiu Dițu. Acesta s-a transferat de la Prefectura Prahova pe un post de consilier la Serviciul Juridic al Primăriei Ploiești, ulterior fiind numit secretar al municipiului Ploiești.

La finele lunii aprilie, Dițu a solicitat să revină pe postul de consilier juridic în cadrul Primăriei Ploiești, însă a continuat să exercite funcția de secretar al municipiului Ploiești.

Articolul precedentInundații, în Prahova, la Gura Vitioarei și la Vălenii de Munte
Articolul următorAccident pe DN1A, în zona localității Măneciu. O persoană este rănită
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.