Doi adolescenți au fost răniți, sâmbătă seară, în Ploiești, într-un accident produs în jurul orei 22.00, în Piața Anton.

Șoferul mașinii în care se aflau a pierdut controlul asupra direcției, iar autoturismul s-a oprit într-un stâlp de beton.

ISU Prahova a mobilizat la locul evenimentului o autospecială de stingere,  o descarcerare,  o autospecială de primă intervenție și comandă,  o unitate de terapie intensivă mobilă și un  echipaj de prim ajutor.

Patru persoane se aflau în mașina implicată în eveniment.

Potrivit Poliției, „un tânăr în vârstă de 21 ani, aflându-se la volanul unui autoturism ar fi pierdut controlul direcției de deplasare intrând în coliziune cu un stâlp de susținere al cablurilor electrice.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a doi pasageri, minori, cu vârstele de 13, respectiv 16 ani, care au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate”.

Conducătorul auto nu se afla sub influența alcoolului.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentPrahoveni reținuți pentru furt de catalizatoare
Articolul următorAccident rutier la Valea Călugărească. Traficul este restricționat pe sensul Ploiești-Buzău