Procurorii care instrumentează cazul femeii decedate, sâmbătă, la o pensiune din Sinaia, după ce ar fi fost lovită de concubinul său cu care urma să se cazeze la acea unitate anunţă că bărbatul a fost reţinut.

Potrivit anchetatorilor, sâmbătă, în jurul orei 18.00, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova a fost sesizat de catre organele de poliţie din cadrul IPJ Prahova cu privire la faptul că pe raza oraşului Sinaia, in dreptul pensiunii „Casa Noastră”, o femeie a decedat în urma unei agresiuni exercitate de catre concubinul acesteia, care a fugit de la locul faptei la volanul autoturismului său marca Renault Clio.

Bărbatul a fost depistat la Comarnic în timp ce conducea pe sensul spre Ploieşti, acesta fiind cercetat în calitate de suspect pentru savarsirea infracţiunilor de „conducere sub influenta alcoolului” si „conducere fără permis”.

Faţă de suspect a fost dispusă măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, precizează reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.

În ceea ce priveşte decesul femeii, pe rolul Parchetului de pe langa Tribunalul Prahova a fost constituit un dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, concubinul acesteia având calitatea de suspect în cauză.

„Cu ocazia cercetarii la fata locului, în urma examinarii externe a cadavrului medicul legist din cadrul SML Prahova nu a putut oferi concluzii preliminarii privind cauza mortii, nefiind constatate leziuni traumatice vizibile care sa permita formularea unei concluzii privind cauza probabilă a decesului, înainte de efectuarea autopsiei medico-legale ce urma să aibă loc la data de 20.09.2021, ora 08:30. Totodată, s-a stabilit faptul că victima avea în antecedenţă afecţiuni neurologice suferind o intervenţie chirurgicală în cursul anului 2020 pentru anevrism cerebral. În urma efectuării autopsiei, Serviciul Judetean de Medicina Legala Prahova a stabilit ca moartea numitei G.C.M s-a datorat insuficientei respiratorii acute urmare a asfixiei mecanice prin regurgitat gastric, la autopsie nefiind constatate semne de violenţă. În cauză urmează a fi întocmit raportul de expertiza medico-legală necroptică, după finalizarea investigaţiilor medicale complementare autopsiei. Aşadar, până în prezent nu s-a reliefat existenţa legaturii de cauzalitate între acţiunile de împingere/lovire exercitate de catre suspect si decesul victimei, în cauză efectuându-se în continuare cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii decesului numitei G.C.M.”, spun anchetatorii.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentDoar 19 paturi libere la ATI-Covid, la nivel național. Majoritatea județelor și Capitala, fără niciun loc pentru pacienții în stare gravă
Articolul următorRăsturnare de situație în cazul femeii care a murit la o pensiune din Sinaia