Polițiștii prahoveni au depistat în trafic persoane care s-au urcat la volan fără a avea permis. De fiecare dată respectivii contravenienți se aleg cu dosare penale.

Vineri 8 aprilie a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii Secției nr. 8 de poliție rurală Bălțești, au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe DJ 102 M.

Polițiștii au constatat în urma verificărilor faptul că bărbatul, în vârstă de 33 de ani din comuna Ariceștii Rahtivani, aflat la volanul autoturismului avea permisul de conducere anulat.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Tot vineri, în jurul orei 23.10, polițiștii Secției nr.2 de poliție rurală Florești au oprit pentru control, un autoturism, condus de un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din comuna Filipeștii de Pădure.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că, tânărul avea permisul de conducere reținut.

Și în această cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

 

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentSalariații firmelor afectate de sancțiunile economice sau de întreruperea unor tranzacții ca urmare a conflictului din Ucraina pot beneficia de șomaj tehnic
Articolul următorStrategie în alb și negru – Ediția din 9 aprilie 2022