Zona de est a județului Prahova suferă de câteva săptămâni din cauza secetei, iar furnizarea apei potabile este restricționată, făcându-se conform unui program, în mai multe localități. Autoritățile caută soluții de a asigura necesarul de apă pentru populație.

Două foraje la mare adâncime vor permite, de luni, furnizarea unui debit suplimentar.

Unul dintre operatorii de apă și canalizare din județ, Hidro Prahova, a anunțat, vineri, că alături de Consiliul Județean Prahova, derulează investiții “pentru noi foraje de apă care să asigure necesarul de consum populației din zonele Urlați – Mizil”. Două dintre acestea, realizate la mare adâncime, au fost puse în funcțiune.

“Începând de luni, 25 iulie 2022, societatea HIDRO PRAHOVA SA, operator regional al sistemelor publice de apă și canalizare în județul Prahova, va furniza un debit suplimentar de apă pentru consumatorii care se alimentează din aducţiunea Urlaţi-Mizil. Astfel, beneficiarii investiției vor fi locuitorii din oraşele Mizil şi Urlaţi, precum și cei din comunele Gornet Cricov, Baba Ana, Jugureni, Gura Vadului, Tomșani și Iordăcheanu.

În funcţie de probele tehnice, într-un interval de 3-4 săptămâni, având în vedere condiţiile actuale de secetă extremă, operatorul ar putea să renunțe definitiv la restricţiile în furnizarea apei pe timpul zilei, ajungându-se astfel până la distribuţia apei în regim normal de presiune şi debit”, au precizat reprezentanții operatorului.

Investiția a fost posibilă în urma unui parteneriat încheiat de Consiliul Județean Prahova, cu Primăria comunei Bălţeşti, pentru forarea unui puţ de capacitate ridicată, tratativele privind achiziţia Staţiei de apă Bălţeşti fiind avansate, după cum mai menționează sursa citată.

Reprezentanții operatorului de apă și canalizare au reluat, însă, și apelul către consumatori, “să folosească în mod responsabil resursele de apă, mai ales în această perioadă în care ne confruntăm cu temperaturi ridicate, ce provoacă secetă extremă”.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentAlertă meteo! Cod portocaliu de caniculă în Dâmbovița, Ilfov, Prahova şi Giurgiu
Articolul următorBărbat arestat după ce ar promis că poate influenţa procurori şi judecători pentru soluţii favorabile în dosare